Articolul 19
Art. 19 din ORDONANTA nr. 81 din 30 august 2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie
- Capitolul 3 Drepturile şi oblibaţiile participantilor la programe
(1) Pe perioada în care urmeaza programele prevăzute la art. 5 alin. (1) și la art. 14 alin. (2) participantii beneficiaza de toate drepturile, inclusiv cele salariale, prevăzute de legislatia în vigoare.
(2) Perioada participării la programele de specializare și perfectionare constituie vechime în munca, în functia publică sau, după caz, în functii de specialitate.
(3) În cazul în care programele sunt organizate în alta localitate decat cea în care își are sediul autoritatea sau institutia publică trimitatoare, participantii la programe beneficiaza de drepturile de delegare, în condițiile legii.
a fost modificat de ORDONANTA nr. 74 din 28 august 2003 .