Articolul 5
Art. 5 din ORDONANTA nr. 80 din 30 august 2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice
(1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, precum și instituțiile publice din subordinea acestora aplică normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme prevăzute în anexa nr. 3 , cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate.
(la 08-11-2015, Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de )
(1^1) Normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme se aplica și consiliilor locale și consiliilor județene.
(la 23-05-2004, Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de )
(1^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1^1) , normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme prevăzute în anexa nr. 3 pct. I lit. B nu se aplică în cazul autoturismelor achiziționate din fonduri externe nerambursabile.
(la 05-05-2019, Articolul 5 a fost completat de )
(2) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe numărul actual de autoturisme, aprobat prin normativele existente pentru serviciile publice descentralizate și instituțiile publice subordonate ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice - în parc comun sau pentru activități specifice - se reduc cu cel puțin 25%. Fac excepție instituțiile publice care desfășoară activități operative de inspecție în domeniile: vamal, garda financiară, construcții, transporturi, protecția mediului, protecția consumatorului, apărare, ordine publică și siguranța națională, precum și serviciile de salvare și situații de urgență. În cazul în care în urma aplicării măsurii de reducere rezulta mai puțin de un autoturism, se va putea păstra în dotare un autoturism.
(la 08-11-2015, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de )
(3) Numărul de autoturisme pentru activitățile specifice desfășurate de unele instituții și autorități ale administrației publice centrale, întreprinderi publice, cu excepția celor înființate de unitățile administrativ-teritoriale sau la care acestea dețin acțiuni/participații majoritare, după caz, precum și de unele institute naționale de cercetare-dezvoltare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(la 03-09-2018, Alineatul (3) din Articolul 5 a fost modificat de )
Notă
, prevede:
Articolul XXVII
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, achiziția de aparate de telefonie mobilă în entitățile publice nu poate depăși cuantumul de maximum 500 lei exclusiv TVA/aparat de telefonie mobil achiziționat.
(2) Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 35 lei exclusiv TVA/lună/aparat de telefonie mobilă.
(3) Eventualele depășiri ale costului de achiziție pentru aparatele de telefonie mobilă sau ale costurilor cu abonamentele lunare de telefonie mobilă sunt suportate de personalul încadrat beneficiar al serviciilor de telefonie mobilă.
(4) Limita maximă privind consumul de carburanți pentru autoturismele din dotarea instituțiilor și autorităților publice, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aprobate pentru activități specifice, conform art. 5 alin. (3) din această ordonanță, este de 200 litri/lună/autoturism.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), limita maximă privind consumul de carburanți nu se aplică pentru funcțiile de demnitate publică și asimilate.
(6) Normativul prevăzut la alin. (4) nu se aplică în cazul instituțiilor publice care desfășoară activități operative și de inspecție în domeniile: vamal, construcții, transporturi, protecția mediului, protecția consumatorului, apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și serviciile de salvare și situații de urgență.
(7) Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de autoturisme aprobat fiecărei instituții.
(8) Guvernul României poate aproba prin hotărâre alte normative privind limita maximă a consumului de carburanți.
(9) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul structurilor și unităților din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activități operative, pentru activitățile specifice instituțiilor cu atribuții în domeniul afacerilor externe, precum și serviciilor de salvare și situații de urgență.
(3^1) Numărul de autoturisme pentru activitățile specifice desfășurate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, instituțiile publice din subordinea acestora și întreprinderile publice înființate de unitățile administrativ-teritoriale sau la care acestea dețin acțiuni/participații majoritare, după caz, se aprobă prin hotărâri ale autorităților deliberative.
(la 25-04-2019, Alineatul (3^1) din Articolul 5 a fost modificat de )
(4) Abrogat.
(la 08-11-2015, Alin. (4) al art. 5 a fost abrogat de )
(5) Abrogat.
(la 03-09-2018, Alineatul (5) din Articolul 5 a fost abrogat de )
(6) Abrogat.
(la 30-06-2006, Alin. (6) al art. 5 a fost abrogat de )
(7) Abrogat.
(la 30-06-2006, Alin. (7) al art. 5 a fost abrogat de )
(8) Se interzice autorităților și instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, să achiziționeze autoturisme, astfel cum sunt definite la privind transporturile rutiere, cu modificările si completările ulterioare, cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm^3 și al căror preț nu poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție.
(la 01-05-2022, Alineatul (8) din Articolul 5 a fost modificat de )
(8^1) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , la solicitarea fundamentată a ordonatorilor principali de credite, Guvernul poate aproba, prin memorandum, achiziția de autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm^3 și/sau al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A.
(la 31-12-2025, Articolul 5 a fost completat de )
(9) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , autoritățile și instituțiile din domeniul electoral, al apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și instituțiile publice care asigură implementarea unitară, la nivel național, a măsurilor de securitate a informațiilor naționale clasificate pot achiziționa autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm^3 și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul Băncii Naționale a României din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție, numai în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
(la 06-09-2024, Alineatul (9), Articolul 5 a fost modificat de )
(9^1) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , misiunile diplomatice ale României din străinătate pot achiziționa autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm^3 și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție, numai în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pe bază de memorandum aprobat de Guvern.
(la 01-05-2022, Alineatul (9^1) din Articolul 5 a fost modificat de )
(9^2) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , societățile, societățile naționale și companiile naționale cu capital integral sau majoritar de stat, care activează în domeniul energiei electrice, al gazelor naturale și al petrolului, pot achiziționa autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm^3 și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., dar nu mai mare de 30.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție, cu aprobarea ordonatorului principal de credite sau a ministerului de resort, după caz, numai în cazuri temeinic justificate și dacă au realizat profit în anul fiscal precedent.
(la 01-05-2022, Alineatul (9^2) din Articolul 5 a fost modificat de )
(9^3) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme al căror preț nu poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro, inclusiv TVA, cu condiția ca achiziția acestora să fie realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanțat din Fondul pentru mediu, potrivit privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare.
(la 24-11-2018, Alineatul (9^3) din Articolul 5 a fost modificat de )
(9^4) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , serviciile Parlamentului, Administrația Prezidențială, Curtea de Conturi, Secretariatul General al Guvernului, precum și ale autorităților de reglementare pot achiziționa, în condițiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite.
(la 18-12-2021, Alineatul (9^4) din Articolul 5 a fost modificat de )
(9^5) În cazuri justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale care au achiziționat autoturisme, inclusiv în condițiile alin. (9) , pot fi abilitate să transmită, pentru o perioadă determinată, folosința gratuită a acestora altor instituții sau autorități publice.
(la 25-04-2019, Articolul 5 a fost completat de )
(9^6) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale, în cazuri temeinic justificate, pot achiziționa pentru activități operative autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc și al căror preț poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție.
(la 18-03-2024, Articolul 5 a fost completat de )
Notă
, prevăd:
Articolul X
(1) Autoturismele prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin art. IX din prezenta ordonanță de urgență, se achiziționează centralizat, astfel cum este definit la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, denumit în continuare ONAC, în numele și pentru autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale, cu respectarea obiectivelor și atribuțiilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale transmit ONAC, în vederea organizării procedurii/procedurilor de atribuire, necesitățile privind achiziționarea autoturismelor prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la alin. (1), precum și bunurile prevăzute la art. XII, încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, însoțite de specificațiile tehnice prin care sunt descrise respectivele produse, precum și alte informații care descriu necesitățile în cauză, inclusiv o valoare estimată orientativă pe fiecare produs în parte, aceasta urmând a fi confirmată/revizuită prin procesul de cercetare și consultare a pieței desfășurat de ONAC.
(3) În urma derulării procedurii/procedurilor de atribuire se încheie unul sau, după caz, mai multe acorduri-cadru ori un contract, în numele și pentru Ministerul Finanțelor și/sau al unităților subordonate. În cazul în care urmează a fi încheiat un contract de achiziție publică de către Ministerul Finanțelor și/sau unitățile subordonate, în urma finalizării procedurii de atribuire, ONAC pune la dispoziție contractul în cauză în vederea semnării de către beneficiar, fără a fi parte din respectivul contract, ținând cont că, într-o asemenea situație, ONAC derulează pentru beneficiar activități de achiziție auxiliare, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale desemnează persoane care dețin cunoștințe de specialitate în raport cu necesitățile comunicate către ONAC, în vederea asigurării suportului tehnic necesar pe toată perioada de organizare și derulare a procedurilor de atribuire, inclusiv pentru evaluarea ofertelor.
(5) ONAC pune la dispoziția autorităților din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale în numele cărora s-au realizat achizițiile centralizate prevăzute la acest articol acordurile-cadru încheiate cu operatorii economici desemnați câștigători, în termen de 2 zile lucrătoare de la semnare.
(6) Monitorizarea procesului de implementare a acordurilor-cadru încheiate pentru achizițiile centralizate ale autoturismelor prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la alin. (1), precum și ale bunurilor prevăzute la art. XII, încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, se realizează de către ONAC. În acest sens, autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale în numele cărora s-au realizat achizițiile centralizate prevăzute la acest articol au obligația de a pune la dispoziția ONAC contractele subsecvente atribuite, precum și orice alte informații aferente implementării acestora, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la semnare, respectiv de la solicitarea lor de către ONAC.
Articolul XI
Modul de lucru aferent pregătirii, organizării și derulării procedurilor de atribuire pentru achizițiile centralizate de autoturisme prevăzute la art. 5 alin. (9^6) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 , aprobată cu modificări prin , cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele prevăzute la , precum și ale bunurilor prevăzute la art. XII, încadrate în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, alături de termenele aferente activităților asociate și mecanismul decizional care stă la baza aprobării strategiilor de contractare și a documentațiilor de atribuire, se stabilesc prin protocol de colaborare, care se încheie în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul XII
Prin derogare de la prevederile privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2024 autoritățile din subordinea Ministerului Finanțelor care au atribuții de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale pot achiziționa, pentru realizarea activităților operative, autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și mobilier și aparatură birotică, așa cum sunt prevăzute în grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“, subgrupele 3.1 „Mobilier“ și 3.2 „Aparatură birotică“ din cadrul pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou necesare pentru consolidarea capacității instituționale.
(9^7) Prin excepție de la prevederile alin. (8) , autoritățile și instituțiile publice pot achiziționa autoturisme cu propulsie hibridă - alimentate pe benzină + electric - al căror preț nu poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 27.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data inițierii procedurii de atribuire a contractului de achiziție.
(la 28-06-2024, Articolul 5 a fost completat de )
(10) Abrogat.
(la 03-09-2018, Alineatul (10) din Articolul 5 a fost abrogat de )