Articolul UNIC
ARTICOL UNIC
Art. UNIC din DECRET nr. 987 din 16 octombrie 2025 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum și pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
Se promulgă pentru modificarea și completarea privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum și pentru completarea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.