Începe proba gratuită

ORDONANTA Nr. 12 din 4 august 1993 *** Republicată privind achiziţiile publice

Articolul 2

Definiții

Articolul 2

Definiții

Art. 2 din ORDONANTA Nr. 12 din 4 august 1993 *** Republicată privind achiziţiile publice

  1. Capitolul 1 Dispoziţii generale

În sensul prezentei ordonanțe:

a) prin achiziții publice se înțelege dobindirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică achizitoare, de bunuri, investiții prin contract de cumpărare, închiriere sau de antrepriza, precum și servicii, finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile speciale constituite prin lege în afară acestor bugete, din mijloace extrabugetare și din credite externe garantate sau contractate direct de stat;

b) persoanele juridice care pot face achiziții publice sunt:

I. Parlamentul și instituțiile aflate sub controlul acestuia;

II. Președinția;

III. Guvernul și autoritățile administrative prevăzute de art. 115, 120-122 din Constituția României și instituțiile bugetare subordonate acestora;

IV. autoritățile judecătorești;

V. Ministerul Public;

VI. instituțiile publice de învățământ superior;

VII. Academia Română și instituțiile subordonate acesteia;

VIII. regiile autonome, în cazul achizițiilor de bunuri de natura activelor corporale și a investițiile, inclusiv a investițiilor finanțate din surse proprii;

c) bunurile se referă la produse, echipamente și alte obiecte fizice de orice fel și cu orice fel de descriere, inclusiv bunuri imobile;

d) investițiile reprezintă cheltuieli de capital în vederea realizării, după caz, a următoarelor:

- proiectarea și executarea obiectivelor noi de investiții, inclusiv instalațiile aferente, de toate categoriile;

- modernizări, transformări, extinderi, consolidări și alte intervenții determinate de acțiuni accidentale la construcții și instalații;

- livrări și montaje de utilaje și echipamente tehnologice în cadrul investițiilor noi, al modernizărilor, al transformărilor și al extinderilor;

- lucrări de foraj, cartarea terenului, fotogrammetrie, cercetări seismologice și alte activități similare, cu condiția să fie de interes public;

- prestări de servicii care contribuie la realizarea investițiilor cum sunt: consultanța, asistența tehnica și altele asemenea;

e) contractant înseamnă orice persoană fizica sau juridică, partener real sau potențial al persoanei juridice achizitoare într-un contract de achiziție publică;

f) contract de achiziție publică înseamnă un contract încheiat între persoana juridică achizitoare și contractantul a cărui oferta este câștigătoare;

g) garanția pentru oferta depusa reprezintă garanția furnizată persoanei juridice achizitoare de către contractantul care înaintează o ofertă, prin care acesta din urma se angajează să semneze contractul de achiziție în cazul în care oferta sa este câștigătoare. Garanția pentru oferta depusa poate consta din garanții bancare și asimilate acestora;

h) moneda include și moneda de cont.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.