Articolul 10
Art. 10 din NORMĂ nr. 18 din 4 august 2025 privind prospectul schemei de pensii facultative
- Capitolul III Autorizarea prospectului schemei de pensii facultative
- Secţiunea a 2-a Procedura de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative
(1) Cererea pentru autorizarea prospectului schemei de pensii facultative este însoțită de următoarele documente:
a) schema de pensii facultative, în baza căreia se elaborează prospectul, întocmită în conformitate cu prevederile Legii;
b) prospectul schemei de pensii facultative, întocmit conform prevederilor art. 5 ;
c) DICP, întocmit conform prevederilor art. 6 ;
d) proiectul contractului de administrare, întocmit în conformitate cu modelul-cadru prevăzut în anexa nr. 1 ;
e) proiectul contractului de depozitare;
f) proiectul contractului de societate;
g) împuternicire semnată de către reprezentantul legal al administratorului, în cazul în care acesta deleagă una sau mai multe persoane pentru a reprezenta societatea în relația cu Autoritatea de Supraveghere Financiară;
h) dovada plății taxei de autorizare a prospectului schemei de pensii facultative.
(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară hotărăște cu privire la autorizarea prospectului schemei de pensii facultative în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitantului.
(3) Decizia de autorizare a prospectului se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.
(4) Orice solicitare a Autorității de Supraveghere Financiară privind informații suplimentare sau modificarea documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la alin. (2) , un nou termen începând să curgă de la data depunerii în format fizic sau electronic a respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării Autorității de Supraveghere Financiară, sub sancțiunea respingerii cererii.
(5) În situația în care documentele depuse în format fizic sau electronic sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, se solicită completarea sau înlocuirea acestora, după caz.