Articolul 27
Art. 27 din INSTRUCȚIUNI nr. 112 din 30 iulie 2025 privind măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unitățile/instituțiile Ministerului Afacerilor Interne
- Titlul II Măsuri tehnice
(1) Pentru prelucrările efectuate în sistemele de evidență automate, aplicația trebuie să înregistreze orice accesare într-un fișier de acces, denumit în continuare log. Stocarea acestor informații se face într-un fișier de acces general sau în fișiere separate pentru fiecare utilizator, după caz.
(2) Informațiile înregistrate în log vor fi cel puțin:
a) codul de identificare a stației de lucru folosite sau adresa IP și codul/numele utilizatorului, după caz;
b) categoriile de informații accesate;
c) tipul operațiunii de prelucrare;
d) informații care să facă posibilă identificarea motivului prelucrării datelor cu caracter personal care trebuie să permită identificarea documentului/situației concrete care a stat la baza și a justificat prelucrarea datelor;
e) codul operației executate sau programul folosit;
f) data accesului - an, lună, zi, ora, minutul, secunda.
(3) Aplicația înregistrează orice încercare de acces neautorizat, sens în care administratorul sistemului de evidență informează responsabilul/structura responsabilă cu protecția datelor cu caracter personal cu privire la alertă și împreună cu acesta verifică împrejurările producerii alertei, propunând conducerii operatorului măsurile ce se impun.
(4) Fără a aduce atingere regulilor în materie de păstrare a logurilor la nivel național, prevăzute de actele legislative europene și naționale care reglementează instituirea, funcționarea și utilizarea sistemelor de informații respective, logurile se păstrează cel puțin 2 ani, în funcție de necesitatea asigurării disponibilității datelor pentru operator sau persoana împuternicită de operator, corelat cu importanța și volumul de date stocate. La acoperirea capacității de stocare, logurile vor fi transferate și păstrate pe suport amovibil în condițiile prevăzute pentru copiile de siguranță.
(5) Operatorul sau persoana împuternicită de operator instituie mecanisme de ținere a evidenței operațiunilor de consultare a datelor cu caracter personal conținute în sisteme de evidență manuale.
(6) Declanșarea unei investigații a cărei finalizare depășește termenul stabilit de operator, conform alin. (4) , atrage prelungirea perioadei de păstrare, dar nu mai mult de 3 ani de la momentul declanșării acesteia.
(7) Informațiile din fișierele log sunt accesate în următoarele situații:
a) de către operatorul sau persoana împuternicită de operator care gestionează sistemul de evidență, pentru utilizatorii proprii, în scopul efectuării de autoevaluări/automonitorizări cu privire la legalitatea și la oportunitatea operațiunilor, pentru soluționarea cererilor de acces, pentru cercetări și pentru verificări de ordin administrativ ori de control intern și pentru valorificarea informațiilor, conform destinației sistemului informatic;
b) de către operatorul sau persoana împuternicită de operator care gestionează sistemul de evidență, pentru toți utilizatorii sistemului, pentru soluționarea cererilor de acces;
c) de către operatorul sau persoana împuternicită de operator care gestionează sistemul de evidență, cu privire la utilizatorii altor operatori, la solicitarea acestora adresată în scopul efectuării de autoevaluări/automonitorizări cu privire la legalitatea și la oportunitatea operațiunilor, pentru soluționarea cererilor de acces, pentru cercetări și pentru verificări de ordin administrativ ori de control intern și pentru valorificarea informațiilor, conform destinației sistemului informatic;
d) la solicitarea organelor de urmărire penală de comunicare a datelor informatice, în condițiile stabilite de Codul de procedură penală;
e) la solicitarea instituțiilor și a structurilor cu atribuții speciale conferite prin lege în domeniul asigurării securității naționale, a securității infrastructurii cibernetice a MAI ori în cadrul activităților de informații, de contrainformații și de protecție;
f) la solicitarea ANSPDCP în cadrul exercitării atribuțiilor de investigare și control ale acesteia.