Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 2 din 9 iulie 1983 cu privire la principiile de baza ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii
- Capitolul 1 Întărirea autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii, a răspunderii oamenilor muncii pentru conducerea unităţilor şi pentru rezultatele obţinute, perfecţionarea sistemului de retribuire
Retribuirea întregului personal muncitor se face pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți, de rezultatele obținute în munca.
Munca reprezintă criteriul fundamental de apreciere a contribuției fiecărei persoane la dezvoltarea unității din care face parte și la progresul societății, o necesitate pentru formarea, afirmarea și dezvoltarea multilaterala a personalității umane.
Societatea noastră socialistă asigura dreptul la munca și creează condițiile necesare ca fiecare să aibă un loc de muncă în domeniul producției materiale, al activităților tehnico-științifice și social-culturale, în raport cu aptitudinile și pregătirea sa și cu necesitățile dezvoltării societății.