Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 2 din 9 iulie 1983 cu privire la principiile de baza ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii
- Capitolul 1 Întărirea autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii, a răspunderii oamenilor muncii pentru conducerea unităţilor şi pentru rezultatele obţinute, perfecţionarea sistemului de retribuire
Consiliul oamenilor muncii poarta răspunderea directa pentru buna gospodărire și dezvoltarea proprietății socialiste încredințate colectivului de oameni ai muncii din unitate și este obligat sa ia măsurile necesare pentru creșterea mai accentuata a productivitatii muncii, folosirea integrală și intensiva a capacităților de producție, valorificarea superioară a tuturor resurselor materiale, încadrarea stricta în normele de consum și de stoc, utilizarea rațională a forței de muncă, ridicarea permanenta a pregătirii profesionale, aplicarea ferma a prevederitor privind perfecționarea sistemului de retribuire, mobilizarea întregului potențial tehnico-productiv al unității pentru obținerea unor producții sporite, de înaltă calitate, cu cheltuieli cît mai reduse.
Adunarea generală a oamenilor muncii dezbate și adopta hotărîri cu privire la întreaga activitate economico-financiară de gospodărire și dezvoltare continua a proprietății socialiste încredințate colectivului de oameni ai muncii, exercita controlul permanent asupra modului în care consiliul oamenilor muncii, biroul executiv al acestuia, personalul de conducere își îndeplinesc sarcinile și acționează pentru înfăptuirea prevederilor de plan.