Articolul 9
Art. 9 din DECRET nr. 335 din 10 septembrie 1983 privind aplicarea formei de retribuire în acord global şi a altor forme de retribuire specifice unor ramuri sau activităţi
- Capitolul 2 Aplicarea formei de retribuire în acord global în unităţile economice
În cadrul formei de retribuire în acord global, pentru muncitorii direct productivi și alte categorii de personal la care se poate norma cantitatea de produse pe care o persoană sau o echipa trebuie să le execute într-o unitate de timp, sumele cuvenite pentru realizarile cantitative se vor stabili în acord direct sau alte forme de acord, pe baza rezultatelor muncii depuse de fiecare și se vor acorda integral, dacă sînt realizate condițiile stabilite. În situația în care aceste condiții nu au fost îndeplinite, suma cuvenită în raport cu cantitățile realizate se diminuează cu procentul care se aplică la fondul cuvenit pentru întreaga formatie.