Începe proba gratuită

HOTĂRÎREA nr. 4 din 13 ianuarie 1993 privind organizarea Agenţiei Naţionale pentru Privatizare

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÎREA nr. 4 din 13 ianuarie 1993 privind organizarea Agenţiei Naţionale pentru Privatizare

Agenția Naționala pentru Privatizare realizează, în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea strategiei guvernamentale de reforma economică, în principal, următoarele atribuții:

a) coordonează, îndrumă și controlează realizarea întregului proces de privatizare;

b) participa la soluționarea eventualelor neintelegeri dintre Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private, în legătură cu privatizarea societăților comerciale;

c) finalizează, în termen de 6 luni, privatizarea societăților comerciale incluse în programul de privatizare pilot;

d) aproba privatizarea societăților comerciale în situația în care Fondul Proprietății de Stat își pierde calitatea de acționar ce deține controlul în cadrul respectivelor societăți comerciale;

e) prezintă Guvernului, spre aprobare, norme metodologice privind condițiile de organizare și desfășurare a vinzarilor de acțiuni și active;

f) aproba încheierea de contracte de asistența de specialitate cu firme de consultanța străine;

g) asigura, în colaborare cu Fondurile Proprietății Private, organizarea de servicii de brokeraj pentru schimbarea certificatelor de proprietate în acțiuni;

h) prezintă Guvernului, spre aprobare, proceduri de regularizare a cursului certificatelor de proprietate;

i) rezolva, în condițiile legii, contestațiile formulate de deținătorii certificatelor de proprietate împotriva soluțiilor date de Fondurile Proprietății Private, în exercitarea dreptului de control și inițiativa al deținătorilor certificatelor de proprietate;

j) avizează propunerile de acordare de concesiuni și de organizare de licitații pentru încheierea de contracte de concesiune de activități economice, servicii publice și unități de producție ale unor regii autonome și terenuri proprietate de stat;

k) propune Guvernului, spre aprobare, încheierea de contracte de subconcesiune;

l) controlează respectarea de către concesionari a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune;

m) controlează legalitatea actelor juridice încheiate în aplicarea Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991;

n) urmărește realizarea programului de asistența tehnica din străinătate și asigura organizarea de forme de pregătire a personalului în domeniile evaluării societăților comerciale, organizării de licitații, vânzării de acțiuni, brokeraj și altor activități legate de procesul de privatizare;

o) realizează activități de comunicație, pe plan intern și extern, în vederea promovării procesului de privatizare;

p) efectuează, ținînd seama de practica internationala, analize și studii în domeniul privatizării societăților comerciale cu capital de stat;

r) prestează, pe baza contractuală, servicii de asistența tehnica și consultanța în domeniile economic, financiar, comercial și juridic;

s) editează, periodic, Buletinul informativ privind desfășurarea procesului de privatizare.