Articolul IX
Art. IX din ORDIN nr. 20 din 27 mai 2025 pentru modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la rețeaua electrică de interes public
(1) Prevederile din prevăzut la art. I , astfel cum a fost completat prin prezentul ordin, se aplică și solicitărilor de prelungire a contractelor de racordare care au fost înregistrate la operatorul de rețea anterior datei de intrare în vigoare a prezentului ordin.
(2) În cazul contractelor de racordare a căror durată de valabilitate încetează în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, termenele prevăzute la și din prevăzut la art. I , astfel cum a fost completat prin prezentul ordin, se reduc corespunzător, astfel încât să fie posibilă prelungirea duratei contractului cu respectarea prevederilor din același act normativ privind constituirea garanției financiare.