Articolul 4
Art. 4 din LEGE nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități
(1) Guvernul sprijina declararea de orașe noi, preponderent în zonele lipsite de orașe pe o raza de 25-30 km - cuprinse în tabelele de la pct. 6.0 și 6.1 ale anexei nr. II și marcate pe harta în anexa nr. III -, prin unificarea comunei care are posibilitatile cele mai mari de dezvoltare și o pozitie favorabila în cadrul zonei cu una sau mai multe comune invecinate, pe baza hotărârilor adoptate în acest sens de consiliile locale implicate, ca urmare a acordului populatiei din comunele respective, exprimat prin referendumurile locale desfășurate în condițiile legii. În condiții similare, Guvernul poate acorda sprijin pentru declararea de municipii noi, prin unificarea unui oras cu una sau mai multe comune din imediata vecinatate.
(2) Pentru a permite accesul la fondurile structurale acordate de Uniunea Europeana comunelor în care s-au produs scaderi accentuate de populatie, cuprinse în tabelele de la pct. 5.0 și 5.1 ale anexei nr. IV și situate în zonele marcate pe harta în anexa nr. V , Guvernul incurajeaza unificarea administrativa a cate doua sau mai multe dintre aceste comune care sunt invecinate, la inițiativa autorităților administrației publice locale și ca urmare a vointei exprimate prin referendum local de către populatia din comunele interesate.
(2^1) Guvernul sprijină declararea de municipii noi, dacă situația economică și socială a zonei va fi favorizată de acest fapt, prin unificarea unuia sau mai multor municipii cu unul sau mai multe orașe și/sau mai multe comune din imediata vecinătate, în limitele aceluiași județ, pe baza hotărârilor adoptate în acest sens de consiliile locale implicate, ca urmare a acordului populației din unitățile administrativ-teritoriale respective, exprimat prin referendumurile locale desfășurate în condițiile legii.
(la 10-06-2010, Alin. (2^1) al art. 4 a fost introdus de )
(3) Pentru aplicarea dispozițiilor alin. (1) , (2) și (2^1) , Guvernul asigură:
a) întocmirea, aprobarea și promovarea de către Ministerul Administrației și Internelor a unor proiecte de lege pentru declararea de orașe prin unificarea administrativă a două sau mai multe comune sau, după caz, declararea de municipii, prin înglobarea în cadrul unui oraș a mai multe comune sau prin unificarea unuia sau mai multor municipii cu unul sau mai multe orașe și/sau mai multe comune din imediata vecinătate, având la bază scrisoarea comună de intenție a autorităților administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale interesate și documentația corespunzătoare;
b) sume de la bugetul de stat, pentru cofinanțarea proiectelor de investiții ale unităților administrativ-teritoriale nou-înființate, care beneficiază de fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea infrastructurii locale.
(la 10-06-2010, Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de )
(4) Proiecte de lege având ca obiect declararea de orașe sau municipii în condițiile alin. (1) , (2) și (2^1) pot fi întocmite și promovate și de alți inițiatori prevăzuți de Constituție, pe baza hotărârilor adoptate în acest sens de consiliile locale implicate, ca urmare a acordului populației din unitățile administrativteritoriale respective, exprimat prin referendumurile locale desfășurate potrivit legii, fiind aplicabile și în aceste cazuri prevederile alin. (3) lit. b) .
(la 10-06-2010, Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de )
(la 30-04-2007, Art. 4 a fost modificat de )