Începe proba gratuită

LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice

  1. Titlul II Protejarea monumentelor istorice
  2. Capitolul II Inventarierea și clasarea monumentelor istorice

(1) Procedura de clasare se declanșează de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, astfel:

1. din oficiu, în următoarele situații:

a) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale;

b) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

c) pentru bunurile imobile descoperite întâmplător sau în cadrul unor cercetări arheologice sistematice;

2. la cererea sau, după caz, la propunerea:

a) proprietarului bunului imobil;

b) primarului localității, a consiliului local sau județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, pe al cărui teritoriu administrativ se află bunul imobil în cauză;

c) Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, a Comisiei Naționale de Arheologie sau a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor;

d) asociațiilor și fundațiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;

e) instituțiilor publice cu atribuții în domeniu.

(2) Dosarul de clasare sau de declasare este întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii, de regulă, prin experți autorizați sau specialiști atestați înscriși în registrele Ministerului Culturii, și se înaintează compartimentului de specialitate din cadrul ministerului, care îl analizează și îl prezintă Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și, după caz, Comisiei Naționale de Arheologie, spre analiză și propuneri. Compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Culturii elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare sau, după caz, răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea, pe care îl înaintează ministrului culturii spre aprobare.

(la 29-01-2023, Alineatul (2) din Articolul 13, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de )

(3) Compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Culturii asigură transmiterea documentelor, elaborate și aprobate potrivit dispozițiilor alin. (2) , către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

(la 29-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 13, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de )

(4) Răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea sau, după caz, ordinul de clasare sau de declasare se comunică proprietarului și titularilor altor drepturi reale, precum și autorității administrației publice locale de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, în termen de 30 de zile de la data primirii lor de la Ministerul Culturii, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, după caz.

(la 29-01-2023, Alineatul (4) din Articolul 13, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 29.01.2023

    Modificare

    ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023

    (la 29-01-2023, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 26 ianuarie 2023 )

    Vezi actul modificator
  2. 29.01.2023

    Modificare

    ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023

    (la 29-01-2023, Alineatul (3) din Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 26 ianuarie 2023 )

    Vezi actul modificator
  3. 29.01.2023

    Modificare

    ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023

    (la 29-01-2023, Alineatul (4) din Articolul 13 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 26 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 26 ianuarie 2023 )

    Vezi actul modificator