Articolul 11
Art. 11 din ORDONANTA nr. 1 din 19 mai 1993 privind moderarea creşterii salariilor în anul 1993 prin introducerea unor impozite suplimentare în vederea frânării procesului inflationist şi a somajului
(1) Salariile sau, după caz, remunerațiile individuale ale personalului de conducere din cadrul societăților comerciale cu capital majoritar de stat și al regiilor autonome la care salariile se stabilesc prin negociere vor fi diminuate în cazul în care creanțele înregistrează cresteri în luna curenta față de luna precedenta. Salariile sau remunerațiile individuale vor fi diminuate cu cîte un procent pentru fiecare procent de creștere a sumei respective, dar nu mai mult de o treime din drepturile salariale cuvenite pe luna în curs.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică personalului din consiliile de administrație ale societăților comerciale și regiilor autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, celorlalți salariați din conducerea unităților, precum și altor persoane cu funcții de conducere stabilite de consiliul de administrație și care, printr-o activitate necorespunzătoare, au determinat creșterea creanțelor.