Articolul 5
Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 628 din 6 iulie 2001 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport
(1) Personalul existent în cadrul Centrului de Cercetări pentru Probleme de Sport (C.C.P.S.) se transfera, conform prevederilor legale, la Institutul Național de Cercetare pentru Sport.
(2) Numărul maxim de posturi din Institutul Național de Cercetare pentru Sport este de 31.
(la 09-12-2009, Alineatul (2) din Articolul 5 a fost modificat de )
Notă
Conform , publicată în Monitorul Oficial nr. 9 decembrie 2009, încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit la se va face în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Salarizarea personalului se face în condițiile legii.