Articolul 63
Art. 63 din LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
- Capitolul 3
(1) Încadrarea în munca se face pe baza verificării aptitudinilor și a pregătirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de încercare, în condițiile prevăzute de lege. Termenul de încercare este de cel mult 15 zile, iar pentru funcțiile de conducere, de cel mult 90 zile.
(2) Celor care urmează a fi încadrați în munca trebuie să li se facă un examen medical pentru a se stabili dacă starea sănătății le permite sa îndeplinească munca ce li se încredințează. De asemenea, examenul medical este obligatoriu și în cazul celor transferati pe locuri de muncă ce pot fi ocupate numai dacă sînt îndeplinite cerințele legale de ordin sanitar.