Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 6 din 29 aprilie 1971 privind acordarea unor scutiri şi reduceri de impozit pe veniturile realizate de gospodăriile agricole aparţinînd membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producătorilor individuali
Veniturile realizate de gospodăriile agricole personale ale membrilor cooperativelor agricole de producție din creșterea animalelor sînt neimpozabile.
Veniturile realizate de gospodăriile producătorilor agricoli individuali precum și de către cele aparținînd altor persoane fizice sau judicie, altele decât unitățile de stat și cooperativele agricole de producție, din creșterea unui număr de pînă la 5 bovine adulte, 20 ovine și caprine și 10 porcine, sînt neimpozabile.
Gospodăriile producătorilor agricoli individuali și cele aparținînd altor persoane fizice sau juridice, altele decât unitățile de stat și cooperativele agricole de producție, care dețin un număr de pînă la 10 bovine adulte, 200 ovine și caprine, respectiv un număr nelimitat de porcine, se impun pe baza normelor de venit pentru animalele care depășesc limitele prevăzute la alineatul precedent.