Articolul 20
Art. 20 din LEGE nr. 333 din 4 iulie 2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii
- Capitolul 6 Dispoziţii finale
În aplicarea prevederilor prezentei legi, în termen de 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției elaborează norme metodologice care se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 28 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 28 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU