Articolul 13
Art. 13 din LEGE nr. 333 din 4 iulie 2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii
- Capitolul 4 Măsuri pentru recuperarea sumelor investite la Fondul Naţional de Investiţii
(1) Procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, în condițiile legii, precum și organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
(2) Membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, precum și persoanelor care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. li se interzice dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.