Articolul 11
Art. 11 din LEGE nr. 7 din 21 aprilie 1972 privind cazierul judiciar
- Capitolul 3
Comunicările, extrasele și celelalte acte prevăzute în art. 10 se trimit organelor militiei competente potrivit art. 5 și 6 alin. 2, în termen de cel mult 7 zile de la data luării măsurii, pronunțării soluției sau intervenirii faptului ce trebuie luat în evidenta.
În cazurile de începere a executării pedepsei închisorii, a internării în institute medicale de specialitate, precum și a internării minorilor în institute speciale de reeducare sau medical-educative, comunicările vor fi însoțite de fișa dactiloscopica. Aceste comunicări se trimit Inspectoratului general al militiei.
În situațiile prevăzute în art. 6 alin. 2, comunicările prevăzute la alineatul precedent se trimit numai Inspectoratului general al militiei.
Pentru cei internati în institute medicale de specialitate sau în institute medical-educative, fișa dactiloscopica se întocmește de organul local al militiei, care trimite și comunicarea.