Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 588 din 21 iunie 2001 privind stabilirea şi plata sumelor forfetare pentru cazarea persoanelor care ocupa unele funcţii de demnitate publică
(1) Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe suportarea din bugetele instituțiilor publice pe care le conduc a cheltuielilor aferente cazarii, până în luna iunie 2001 inclusiv, la hotelurile din municipiul București a persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite, precum și a persoanelor care ocupa funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică în cadrul instituției, cărora nu li s-a putut asigura locuințe în municipiul București, în condițiile legii.
(2) Cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se pot deconta în limita tarifelor efectiv plătite de acestea pentru o camera în hoteluri având categorii de până la 4 stele inclusiv.
(3) Se pot deconta cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și în cazul în care acestea au ocupat apartamente în hoteluri din municipiul București, iar tarifele pentru cazare în astfel de situații nu depășesc tarifele percepute pentru o camera în hoteluri având categorii de până la 4 stele inclusiv.