Articolul 44
Art. 44 din LEGE nr. 3 din 20 aprilie 1972 cu privire la activitatea de comerţ interior
- Capitolul 3 Atribuţii şi raspunderi în legătură cu activitatea de comerţ interior
Comitetele executive ale consiliilor populare municipale, de sector, orășenești și comunale răspund de buna aprovizionare a populației și exercită următoarele atribuții principale privind activitatea comercială:
a) iau măsuri pentru aprovizionarea unităților comerciale ale organizațiilor subordonate și controlează întreaga rețea comercială asupra activității desfășurate;
b) analizează periodic situația aprovizionării populației prin unitățile comerciale și producători și iau măsurile necesare pentru continua ei îmbunătățire;
c) aproba înființarea și desființarea unităților comerciale ale organizațiilor din subordinea lor; autoriza funcționarea unităților comerciale din cadrul tuturor sistemelor comerciale;
d) iau măsuri pentru folosirea judicioasă a spațiilor comerciale și aproba orariile de funcționare a unităților comerciale, ținînd seama de nevoile de aprovizionare ale populației;
e) iau măsuri pentru organizarea, conducerea și funcționarea piețelor, tirgurilor, oboarelor și a altor locuri de desfacere, creind producătorilor condiții corespunzătoare și controlează desfășurarea activității de comerț;
f) exercita atribuții în domeniul prețurilor și tarifelor, potrivit legii;
g) controlează modul în care sînt gospodărite unitățile comerciale, respectarea regulilor privind recepția, depozitarea, păstrarea mărfurilor în rețeaua comercială, precum și a celor igienico-sanitare;
h) îndruma și controlează aplicarea dispozițiilor privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din organizațiile comerciale din subordinea lor și urmăresc ridicarea nivelului politico-educativ al acestuia;
i) exercita inspecția comercială de stat pe plan local, potrivit legii.