Începe proba gratuită

CIRCULARĂ nr. 54 din 22 noiembrie 2024 privind lansarea în circuitul numismatic a unei bancnote aniversare pentru colecționare cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din CIRCULARĂ nr. 54 din 22 noiembrie 2024 privind lansarea în circuitul numismatic a unei bancnote aniversare pentru colecționare cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranță destinate publicului:

1. Elemente de siguranță incluse în substratul de polimer:

a) fereastra transparentă complexă, pe verticală, care conține:

– în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton, și textul „ROMÂNIA“, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul Coroana României;

– în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescență în două culori, argintiu și roșu;

– în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia, elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite;

– textul „ROMÂNIA“ în negativ, care poate fi citit din patru direcții diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia, cât și în cea inferioară;

b) elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziționate în zona centrală a ferestrei transparente complexe și în jurul acesteia, atât pe avers, cât și pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul Coroana României;

c) două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul Steaua României și sigla Băncii Naționale a României, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

d) fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CAROL I“ ce poate fi citit din patru direcții diferite;

e) elemente grafice de dimensiuni diferite care conțin în negativ valoarea bancnotei, poziționate pe reversul acesteia și realizate cu cerneală iridiscentă verde.

2. Elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers:

a) imprimare în relief detectabilă prin palpare: portretul, semnătura, numele și anii de viață ai regelui Carol I, însemnul Ordinul Steaua României, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI“ și medalionul cu sigla Băncii Naționale a României, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100“ și textul „LEI UNA SUTĂ“, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare;

b) elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul Coroana României; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

c) microperforații laser cu valoarea nominală „100“ amplasate în zona centrală, pe direcție verticală, vizibile pe ambele fețe ale bancnotei;

d) liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta;

e) design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

3. Elemente de siguranță adăugate la imprimare pe revers:

a) imprimare în relief detectabilă prin palpare: Castelul Peleș, statuia regelui Carol I, denumirea „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI“ și sigla băncii centrale „BNR“, valoarea nominală în cifre „100“, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos și în litere, pe orizontală, în stânga jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR“;

b) elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul Coroana României; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

c) imagine latentă cu inscripția „BNR“, aflată la baza imaginii Castelului Peleș;

d) liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta;

e) design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.