Articolul 33

(1) În caz de urgenta, autoritățile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Autoritățile române competente soluționează cererea în condițiile art. 29.

(2) Cererea de arestare provizorie trebuie să indice existenta unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse și face cunoscută intenția de a transmite cererea de extrădare. Cererea de arestare va cuprinde informații despre infracțiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul și locul unde a fost săvârșită, precum și, pe cat posibil, semnalmentele persoanei cautate.

(3) Cererea de arestare provizorie se va transmite Ministerului Justiției, direct prin posta, telegraf, telex sau fax, fie pe cale diplomatică, fie prin Organizația Internationala de Poliție Criminală (Interpol), putându-se folosi orice alt mijloc care lasă o urma scrisă ori care este încuviințat de statul solicitat. Cererea se transmite procurorului general competent, care dispune de îndată identificarea și arestarea în vederea extrădării a urmaritului, iar apoi va sesiza curtea de apel pentru instrumentarea în continuare a cererii. Autoritatea străină solicitanta va fi informată neîntârziat, prin intermediul Ministerului Justiției, despre urmarea data cererii.

(4) Arestarea provizorie va putea inceta dacă, în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmărite, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare și documentele menționate la art. 24 alin. (2). Arestarea provizorie va inceta oricum după 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile necesare. De asemenea, curtea de apel poate dispune oricând punerea în libertate provizorie, luând însă măsurile legale necesare spre a se evita fuga persoanei reclamate.

(5) Punerea în libertate provizorie nu exclude o noua arestare în vederea extrădării și nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.

(6) Durata arestului va fi computata.