Articolul 30
Art. 30 din DECRET nr. 472 din 20 decembrie 1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România
- Capitolul 4
Documentele pot fi consultate de persoane de cetățenie română, din afară organizațiilor socialiste sau celorlalte organizații deținătoare, numai după trecerea a 30 de ani de la crearea lor și cu aprobarea conducerii acestora. În cazuri justificate, documentele pot fi date spre consultare și înainte de expirarea acestui termen, însă numai cu aprobarea conducerii organizației deținătoare.
Străinilor li se pot da spre consultare documentele numai cu aprobarea organului central în subordinea căruia se găsește organizația care deține documentele sau, după caz, a președintelui comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, în condițiile prevăzute de convențiile internaționale la care România este parte, precum și de alte dispoziții legale.
În aceleași condiții se pot elibera copii, fotocopii, microfilme și xerografii de pe documente.
Consultarea documentelor și eliberarea de copii de orice fel de pe acestea se fac cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează secretul de stat.