Începe proba gratuită

PROTOCOL din 31 mai 2024 privind colaborarea interinstituțională

Articolul 2

Drepturile și obligațiile părților

Articolul 2

Drepturile și obligațiile părților

Art. 2 din PROTOCOL din 31 mai 2024 privind colaborarea interinstituțională

(1) Consiliul Concurenței, în vederea realizării obiectului prezentului protocol:

a) la primirea unei sesizări ce vizează posibile acțiuni speculative dintre cele prevăzute la , dacă aceasta are în vedere relația unei întreprinderi cu persoane fizice, va redirecționa, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, sesizarea către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail: [email protected];

b) în prima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, până cel târziu la ora 12.00, va informa Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la cazurile instrumentate, ce vizează acțiuni speculative, în săptămâna anterioară (sesizări primite/soluționate), inclusiv cu privire la amenzile aplicate, dacă este cazul;

c) atunci când consideră necesar, va putea solicita Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor orice tip de informație ce are în vedere modul de analiză și instrumentare a cazurilor ce vizează acțiuni speculative, inclusiv în sensul acordării consultanței reciproce; solicitările vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la adresele de e-mail [email protected] și [email protected], iar termenul de răspuns nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării;

d) sesizează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la existența unor indicii referitoare la posibile practici comerciale ce pot intra sub incidența prevederilor .

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea realizării obiectului prezentului protocol:

a) va pune la dispoziția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Consiliului Concurenței, cu celeritate, în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale specifice ale acestora, datele necesare solicitate cu privire la întreprinderile care desfășoară activitate pe teritoriul României, pe care le are la dispoziție sau pe care le-a obținut în urma controalelor efectuate potrivit atribuțiilor sale prevăzute în , și vizează posibile acțiuni speculative dintre cele prevăzute la . Datele necesare pentru evaluarea acțiunilor speculative pot viza atât soluționarea unor sesizări punctuale, cât și analiza întregului sector în discuție sau a unei părți din acesta; solicitările vor fi transmise prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail: [email protected], iar termenul de răspuns nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării. În funcție de complexitatea datelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală informează, în cadrul termenului de 5 zile lucrătoare, entitatea/entitățile solicitantă(e) cu privire la termenul de răspuns maxim în care poate răspunde;

b) atunci când are indicii cu privire la existența unor posibile acțiuni speculative, dintre cele prevăzute la , pentru ca acestea să poată fi analizate, pune la dispoziția Consiliului Concurenței și/sau a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor orice materiale/documente/ analize ce vizează domeniile respective;

c) Mecanismul de colaborare ce vizează interoperabilitatea cu bazele de date ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzut la , va avea în vedere instituirea unui canal de comunicare direct între părți prin intermediul unor mijloace de comunicare securizate, cu respectarea confidențialității datelor obținute și a următoarelor condiții exprese pentru transmiterea de informații: aplicațiile informatice, licențele și datele furnizate în cadrul schimburilor convenite rămân proprietatea fiecăreia dintre părțile semnatare, iar părțile semnatare nu vor utiliza datele, aplicațiile informatice, licențele sau alte informații obținute ca urmare a executării prevederilor prezentului protocol de colaborare altfel decât pentru exercitarea atribuțiilor stabilite conform legii.

(3) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în vederea realizării obiectului prezentului protocol:

a) atunci când primește o sesizare ce are în vedere posibile acțiuni speculative dintre cele prevăzute la , dacă aceasta vizează relația unei întreprinderi cu o altă întreprindere, va redirecționa, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, sesizarea către Consiliul Concurenței, prin intermediul poștei electronice, la adresa de e-mail: [email protected];

b) în prima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, până cel târziu la ora 12.00, va informa Consiliul Concurenței cu privire la cazurile instrumentate, ce vizează acțiuni speculative, în săptămâna anterioară (sesizări primite/soluționate), inclusiv cu privire la amenzile aplicate, dacă este cazul;

c) atunci când consideră necesar, va putea solicita Consiliului Concurenței orice tip de informație ce privește modul de analiză și instrumentare a cazurilor ce vizează acțiuni speculative, inclusiv în sensul acordării consultanței reciproce; solicitările vor fi transmise prin intermediul poștei electronice, la adresele de e-mail [email protected] și [email protected], iar termenul de răspuns nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării;

d) sesizează Consiliul Concurenței cu privire la existența unor indicii referitoare la posibile practici de concurență neloială ce pot intra sub incidența prevederilor .