Articolul 3
Art. 3 din DECRET nr. 511 din 3 iunie 1967 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia relativă la regimul fiscal al vehiculelor rutiere de uz particular în circulaţie internationala, încheiată la Geneva la 18 mai 1956, şi denunţarea Convenţiei asupra regimului fiscal al vehiculelor automobile străine, încheiată la Geneva la 30 martie 1931
Republica Socialistă România denunta Convenția asupra regimului fiscal al vehiculelor automobile străine, încheiată la Geneva la 30 martie 1931.
EXPUNERE DE MOTIVE
La Decretul nr. 511/1967 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenția relativă la regimul fiscal al vehiculelor rutiere de uz particular în circulație internationala, încheiată la Geneva la 18 mai 1956, și denunțarea Convenției asupra regimului fiscal al vehiculelor străine, încheiată la Geneva la 30 martie 1931
În scopul de a facilita dezvoltarea turismului internațional, la 18 mai 1956 a fost încheiată la Geneva, sub auspiciile Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa, Convenția relativă la regimul fiscal al vehiculelor rutiere de uz particular în circulație internationala.
La aceasta Convenție, care a intrat în vigoare la 18 august 1959, participa în prezent 18 state.
Potrivit prevederilor Convenției, vehiculele rutiere de uz particular înmatriculate pe teritoriul unei Părți contractante vor fi scutite, pe teritoriul altei Părți contractante, de impozite și taxe privind circulația și deținerea, dacă sînt importate temporar și folosite, fără plata sau alt avantaj material, pentru transportul de persoane și dacă vor fi îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile vamale în vigoare pe acest teritoriu, pentru admiterea cu scutire de plată drepturilor și taxelor de import.
Reglementarea actuala înlocuiește Convenția privitoare la regimul fiscal al vehiculelor automobile străine, încheiată la Geneva la 30 martie 1931, la care participa și Republica Socialistă România, și în care se prevedea posibilitatea scutirii de impozite și taxe pentru o perioadă de cel mult 90 de zile în timpul unui an, pe baza unui carnet fiscal internațional, valabil timp de un an.
Ținându-se seama de faptul ca Republica Socialistă România întreține -relații turistice cu majoritatea țărilor participante la Convenție, aderarea la aceasta constituie o reafirmare a interesului pentru promovarea turismului internațional, iar din punct de vedere juridic, aspectul uneia din măsurile pentru transpunerea în viața a Rezoluției nr. 2148 din 4 noiembrie 1966, intitulata "Anul internațional al turismului", adoptată la cea de-a XXI-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, rezoluție la care Republica Socialistă România este coautoare.
Întrucât articolul 10 din Convenție, la punctele 2 și 3, cuprinde procedura arbitrajului obligatoriu, ținînd seama de poziția de principiu a României în aceasta problema, decretul cuprinde o rezervă în sensul arătat.
De asemenea, dat fiind faptul ca articolul 9 din Convenție conține prevederi care contravin dreptului internațional contemporan și Rezoluției nr. 1514 (XV) din 14 decembrie 1960 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, în decretul de aderare se reafirma, sub forma unei declarații, poziția Republicii Socialiste România în aceasta problema.