Articolul 19
Art. 19 din DECRET nr. 69 din 1 martie 1984 privind contractările şi achiziţiile de produse agricole vegetale
- Capitolul 3 Creşterea contribuţiei gospodariilor membrilor cooperativelor agricole de producţie şi a gospodariilor producătorilor particulari în constituirea, pe calea contractarilor, a fondului de autoaprovizionare şi a fondului de stat de produse agricole vegetale
Cooperativele agricole de producție, în calitatea lor de proprietare ale întregii suprafețe de teren, inclusiv ale loturilor date în folosință cooperatorilor, au obligația sa urmărească executarea și pe aceste loturi a unor lucrări de buna calitate, cu respectarea normelor agrotehnice stabilite și, totodată, să asigure semințe, material săditor, mijloace de combatere a bolilor și dăunătorilor, astfel ca aceste terenuri să fie lucrate la fel ca și celelalte terenuri ale cooperativei cultivate în comun, pentru a se obține recolte cît mai mari.
Totodată, cooperativele agricole de producție vor sprijini contractarea și livrarea la fondul de autoaprovizionare și la fondul de stat, de către membrii cooperatori și ceilalți producători agricoli, a unor cantități cît mai mari de produse agricole vegetale, precum și stabilirea și plata drepturilor și avantajelor ce li se cuvin pentru produsele livrate.