Articolul 6
Calcularea rezervelor minime obligatorii
Art. 6 din REGULAMENT nr. 5 din 25 iunie 2024 privind regimul rezervelor minime obligatorii
- Capitolul II Regimul rezervelor minime obligatorii
(1) Rezervele minime obligatorii constituite de instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (1) în temeiul art. 3 se calculează utilizând următoarele rate ale rezervelor minime obligatorii pentru fiecare categorie de pasiv din baza de calcul al rezervelor minime obligatorii prevăzută la art. 5 :
a) o rată a rezervelor minime obligatorii de 0 (zero) % se aplică următoarelor categorii prevăzute la privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare:
(i) depozite care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
– au scadența inițială mai mare de doi ani;
– sunt rambursabile după notificare la mai mult de doi ani de la notificare;
– sunt împrumuturi din operațiuni repo;
(ii) titluri de natura datoriei emise cu maturitatea la emitere mai mare de doi ani;
b) o rată a rezervelor minime obligatorii diferită de 0 (zero) % se aplică tuturor celorlalte categorii de pasiv incluse în baza de calcul al rezervelor minime obligatorii.
(2) Ratele rezervelor minime obligatorii diferite de 0 (zero) %, prevăzute la alin. (1) lit. b) , pentru lei, respectiv pentru euro, se stabilesc de către Banca Națională a României. Modificarea ratelor rezervelor minime obligatorii se comunică prin circulară, cu cel puțin 10 zile înainte de începerea perioadei de aplicare în care modificarea intră în vigoare.
(3) Banca Națională a României utilizează rezervele minime obligatorii calculate în conformitate cu prezentul articol pentru următoarele:
a) remunerarea rezervelor minime obligatorii, în lei și în euro;
b) evaluarea respectării art. 3 alin. (1) lit. a) .