Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 8 din 21 iunie 2024 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară

Articolul 80

Articolul 80

Art. 80 din REGULAMENT nr. 8 din 21 iunie 2024 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul IV Structurile organizatorice coordonate de președintele A.S.F.
  2. Secţiunea a 9-a Secretariatul general

Atribuțiile Serviciului financiar-contabilitate sunt:

1. întocmește rapoarte periodice și elaborează contul anual de execuție a bugetului;

2. întocmește situațiile financiare trimestriale și anuale;

3. ține evidența contabilă sintetică și analitică a patrimoniului;

4. asigură înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor patrimoniale;

5. organizează, monitorizează și evidențiază rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului și urmărește reflectarea în contabilitate a rezultatelor casării bunurilor, potrivit reglementărilor legale;

6. încasează și ține evidența contabilă a tarifelor și comisioanelor datorate, potrivit legii, de entitățile reglementate și supravegheate de A.S.F.;

7. calculează și emite deciziile privind penalitățile de întârziere la plată/de neraportare a tarifelor/comisioanelor datorate A.S.F.;

8. efectuează plata cheltuielilor din bugetul A.S.F. pe baza documentelor de angajare, lichidare și ordonanțare aprobate de persoanele împuternicite;

9. asigură evidența și monitorizarea disponibilităților financiare și a plasamentelor financiare, analizează structura acestora și propune efectuarea de plasamente în baza unor tehnici de administrare și diminuare a riscului;

10. elaborează trimestrial sau ori de câte ori este necesar analize și informări asupra execuției bugetului de venituri și cheltuieli al A.S.F.;

11. analizează datele și informațiile financiar-contabile cuprinse în documentele de execuție bugetară;

12. efectuează analiza situației economico-financiare a A.S.F., previzionează proiecțiile bugetare și oferă, la solicitarea șefului ierarhic, explicații pentru variațiile de cheltuieli, propunând măsuri pentru optimizarea rezultatelor economico-financiare;

13. organizează și exercită controlul financiar preventiv la nivelul A.S.F.;

14. creează, gestionează și actualizează periodic baza de date privind bunurile aflate în proprietatea, administrarea și/sau folosința A.S.F.;

15. formulează propuneri privind componența comisiilor de recepție pentru bunurile și materialele cu caracter administrativ achiziționate;

16. răspunde de recepționarea, evidențierea, gestionarea și păstrarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, obiectelor de inventar și materialelor din patrimoniul A.S.F.;

17. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.