Articolul 8
Art. 8 din DECRET nr. 96 din 28 martie 1983 privind vînzarea produselor agricole de către producătorii individuali, precum şi unele măsuri pentru asigurarea respectării preţurilor maximale de mercurial
Vînzarea, de către membrii cooperativelor agricole de producție și producătorii agricoli individuali, a carnii tăiate sau a preparatelor din carne, dacă fapta nu este săvîrșită în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, este considerată infracțiune, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 3000 lei.
Produsele ce fac obiectul contravenției prevăzute la alin. 1 sînt supuse confiscării.
Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac prin proces-verbal încheiat de primari, împuterniciții acestora, medicii veterinari inspectori de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și din rețeaua sanitară-veterinara a consiliilor populare, precum și de către ofițerii și subofiterii de militie.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării.