Articolul 29
Art. 29 din DECRET nr. 469 din 20 decembrie 1971 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului
- Capitolul 3 Organizare şi funcţionare
Ministerul Educației și Învățămîntului are în subordinea sa instituții de învățămînt, de educație, unități de cercetare, proiectare, informare, documentare sau pentru mijloace tehnico-didactice de învățămînt, biblioteci, muzee, întreprinderi și alte unități economice.
Unele instituții de învățămînt pot funcționa, potrivit legii, atît în subordinea Ministerului Educației și Învățămîntului, cît și în subordinea ministerelor și altor organe centrale pentru care pregătesc cadre. Atribuțiile, normele de funcționare și structura organizatorică a acestor instituții se stabilesc de Ministerul Educației și Învățămîntului, de comun acord cu ministerele și organele centrale interesate.