Articolul 29
Art. 29 din DECRET nr. 3.608 din 23 iulie 1921 privind aprobarea Legii pentru reforma agrară din Bucovina
- Partea I EXPROPRIEREA
- Capitolul 4 Preţuirea
Prețul bunurilor expropriate se stabilește separat pentru fiecare moșie în parte și pentru fiecare categorie și calitate de pămînt:
a) Pentru pământul cultivabil se va avea în vedere orice elemente de apreciere și anume: prețul de vânzare a pămîntului în localitate și vecinătate în ultimii 5 ani înainte de 1 August 1914, taxarea facuta de institutiunile de credit sau media prețului normal de arenda din același interval inmultit cu 20. Se va tine seama și de calitatea fizica a pămîntului și puterea lui de productiune, depărtarea de târgurile de desfacere, gări sau porturi;
b) Pentru vii și sadiri se va socoti după prețul mijlociu în localitate și vecinătate în ultimii 5 ani înainte de 5 August 1914, se va avea însă în vedere vîrsta viei sau sadirilor, modul plantatiunii, varietatile viei sau sadirilor, modul plantatiunii, varietatile, lipsurile și starea vegetatiei, capitalul investit etc.;
c) Pentru păduri se va stabili luînd ca baza mijlocia prețurilor din localitate sau regiune în ultimii 5 ani înainte de 1 August 1914. Se va avea în vedere la prețuire calitatea materialului lemnos, speciile, căile de comunicație, depărtarea de gări și de centrele de desfacere.
d) Pentru clădiri și instalații industriale se va stabili prețul de cost, avându-se în vedere și starea de întreținere. Se va tine seama și de putinta și modul de utilizare.
Evaluarea se va face în coroane. Pentru stabilirea prețului coroana se considera egala cu leul.