Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 4.287 din 26 octombrie 1921 privind actele referitoare la bunurile de orice natura din tinuturile alipite Regatului României prin hotărîrea Adunării Naţionale dela Alba Iulia din 1 Decemvrie 1918
Statul, județele (comitatele), comunele, precum și toate celelalte fundatiuni și instituțiuni prevăzute în art. 2, vor reintra în stăpânirea imediata și libera de orice sarcini a bunurilor deținute de tertele persoane, direct sau prin transmisiune dela alții, pe baza actelor declarate nule prin prezenta lege, fără a putea fi obligate la nici o restituire de nici o natura, fie ca preț, fie ca despăgubire sau alta cheltuiala oarecare și fără sa li se poată opune vreun drept de retentiune, efectul posesiunii de un an sau orice alt drept de orice natura ar fi el.
Se rezerva însă cumparatorilor dreptul de a cere restituirea sumelor plătite la alte persoane decât cele enumerate mai sus, prin acțiune în justiție.