Articolul 16
Art. 16 din DECRET nr. 3.610 din 23 iulie 1921 privind aprobarea Legii pentru Reforma agrară din Transilvania, Banat, Crisana şi Maramures
- Partea I EXPROPRIEREA
- Capitolul 1 Indreptatirea şi măsura exproprierii
Se socotește ca pămînt cultivabil, în înțelesul legii de fața, tot pământul pe care s-au făcut pînă astăzi arături, locurile de faneata, pășunile, golurile de munte, precum și oricare teren ce s-ar găsi propriu pentru a fi dat cu folos în cultura, inclusiv pământul inundabil care a fost cultivat sau pasunat.
Exproprierea se calculează numai asupra pămîntului cultivabil, adică asupra întinderii rămase din fiecare moșie după ce s-au scăzut viile, grădinile îngrădite, pometurile și hemeistele plantate înainte de 1 Decemvrie 1918, pământul care a fost și este irigat artificial, pădurile, riurile, lacurile, baltile, locurile mocirloase, suprafețele ocupate de curți și clădiri.
Clasificarea facuta de cadastru în aceasta privinta va fi revizuită cu aceasta ocazie.