Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 238 din 21 martie 2024 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) și Drum Național DN 1 (zona Tureni)"
(1) Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1 , care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) și Drum Național DN1 (zona Tureni)“ pe raza localităților Petreștii de Jos și Tureni din județul Cluj, sunt în cuantum total de 370 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în conformitate cu , la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.48 „Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR, aferente cadrului financiar 2021-2027“.
(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor de aplicare a privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin , cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.