Articolul 101
Art. 101 din LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 administraţiei publice locale
- Capitolul VI Consiliul județean
- Secţiunea a 4-a Președintele și vicepreședinții consiliului județean
(1) Consiliul județean alege dintre membrii săi 2 vicepreședinți.
(la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 101, Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )
(2) Vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.
(la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 101, Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )
(3) Eliberarea din funcție a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean.
(la 04-06-2019, Alineatul (3) din Articolul 101, Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )
(3^1) La deliberarea și adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din funcție a vicepreședintelui consiliului județean participă și votează consilierul județean care candidează la funcția de vicepreședinte al consiliului județean, respectiv vicepreședintele consiliului județean a cărui eliberare din funcție se propune.
(la 04-06-2019, Alineatul (3^1) din Articolul 101, Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )
(4) Pe durata mandatului, președintele și vicepreședinții consiliului județean primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcțiilor de președinte, respectiv de vicepreședinte al consiliului județean, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Președintele și vicepreședinții consiliului județean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
(5) Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite.
Notă
Conform , , la data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă în , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 30-34 , 55 , 55^1 , art. 79 alin. (1) , 88 , 89 , 90 , 99 , 99^1 , 101 și art. 102 care se abrogă la data desfășurării alegerilor pentru alegerea autorităților administrației publice locale care se organizează începând cu anul 2020.