Articolul 20
Art. 20 din NORME nr. 1 din 9 aprilie 2001 privind lichiditatea băncilor
- Capitolul II Supravegherea riscului de lichiditate
- Secţiunea 1 Supravegherea indicatorului de lichiditate
(1) Obligațiile bilanțiere cu scadența la vedere, cum sunt: conturile de corespondent ale băncilor, depozitele la vedere ale băncilor, conturile curente creditoare, depozitele la vedere ale clientelei, vor fi înscrise pe prima banda de scadenta la o valoare ajustata, determinata potrivit prevederilor alin. (2), numai dacă valoarea obținută din calcul este pozitiva.
(2) Valoarea ajustata se determina prin deducerea din soldul curent aferent fiecărei categorii de obligații bilanțiere, existent la finele lunii pentru care se întocmește raportarea, a soldului mediu aferent acestor categorii, calculat pentru o perioadă de 6 luni anterioare lunii pentru care se întocmește raportarea.
(3) Soldul mediu menționat la alin. (2) va fi calculat pe baza mediei aritmetice simple a soldurilor medii lunare aferente fiecărei categorii de obligații bilanțiere. Soldul mediu lunar se va calcula pe baza mediei aritmetice simple a soldurilor aferente fiecărei categorii de obligații bilanțiere înregistrate la datele de 1, 7, 15, 23 și, respectiv, în ultima zi a lunii.
(4) În cazul în care valoarea ajustata obținută din calcul este nulă sau negativa, obligațiile bilanțiere cu scadența la vedere nu vor fi luate în calcul la determinarea lichidității necesare.
(5) Datoriile atașate aferente obligațiilor bilanțiere menționate la alin. (1) vor fi înscrise pe prima banda de scadenta, la valoarea contabila.