Articolul II
Art. II din ORDONANȚĂ nr. 10 din 25 ianuarie 2024 pentru completarea art. XLVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene și pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene
(1) Prin derogare de la prevederile al privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii prevăzuți la , cu modificările și completările ulterioare, care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil, pot încasa în numerar, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poștale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc.
(2) În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:
a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;
b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoțire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziționat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative, și dovada achitării acestuia către furnizorul de lemn de foc;
d) în situația în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reședință decât cel/cea care este inscripționat/inscripționată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reședință, împreună cu declarația pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la adresa unde locuiește.