Articolul 7
Art. 7 din LEGE nr. 144 din 19 decembrie 1925 pentru Curtea de Casaţie şi Justiţie
- Titlul I Organizarea Curţii de Casaţie
- Capitolul 1 Întocmirea Curţii de casaţie
- SECŢIA II
Magistratul asistent prim are gradul de consilier de Curte de apel; el este însărcinat cu publicarea Buletinului Curții de casație: ia parte la secțiunile-unite ale Curții și în comisiunile disciplinare și poate lua parte la ședința oricărei secțiuni, după delegațiunea primului președinte. El este capul tuturor magistraților asistenți și a funcționarilor din cancelaria Curții de Casație. Magistrații asistenți de clasa I au gradul de președinte de tribunal și vor putea fi inaintati pe loc după stagiul cerut de legea de organizare judecătorească pentru magistrați în genere pînă la gradul de consilier de Curte de apel. Ei ingrijesc a se păzi buna randuiala în ținerea registrelor și a tuturor hârtiilor din cancelariile secțiilor.