Articolul 19
Art. 19 din DECRET Nr. 81 din 16 martie 1971 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954
Hotărîrile relative la cheltuieli vor fi declarate executorii fără a asculta părțile, dar sub rezerva recursului ulterior al părții condamnate, în conformitate cu legislația tarii unde executarea se efectuează.
Autoritatea competența sa hotărască asupra cererii de executare se va limita sa examineze:
1. dacă, conform legii tarii unde condamnarea a fost pronunțată, copia de pe hotărîre întrunește condițiile necesare pentru a fi autentică;
2. dacă, conform aceleiași legi, hotărîrea este investită cu putere de lucru judecat;
3. dacă dispozitivul hotărîrii este redactat fie în limba autorității solicitate, fie în limba convenită între cele doua state interesate, sau dacă este însoțit de o traducere, facuta în una din aceste limbi și, dacă nu s-a convenit altfel, certificată pentru conformitate de către un agent diplomatic sau consular al statului solicitant sau de către un traducător autorizat al statului solicitat.
Pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute în alineatul 2 punctele 1 și 2, va fi suficienta fie o declarație a autorității competente a statului solicitant care să constate ca hotărîrea are putere de lucru judecat, fie prezentarea de acte legalizate în forma cuvenită de natura sa stabilească ca hotărîrea are putere de lucru judecat. Competența autorităților sus-menționate va fi, dacă nu s-a convenit altfel, certificată de către cel mai înalt funcționar în administrația justiției din statul solicitant.
Declarația și certificatul sus-arătate trebuie să fie redactate sau traduse conform regulii cuprinse în alineatul 2 punctul 3.
Autoritatea competența sa hotărască asupra cererii de exequatur va evalua, dacă partea cere în același timp și suma cheltuielilor de atestare, traducere și legalizare prevăzute în alineatul 2 punctul 3. Aceste cheltuieli vor fi considerate cheltuieli judiciare.
IV. Asistența judiciară gratuita