Articolul 53
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
Art. 53 din SENTINȚA CIVILĂ nr. 24 din 14 februarie 2022 referitoare la judecarea cauzei (după casare) în materia contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare act administrativ
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.