Articolul 39
Art. 39 din DECRET nr. 2.294 din 3 iulie 1924 privind Legea minelor
- Partea ÎNTÂIA
- Titlul I Regimul de punere în valoare a substanţelor minerale care aparţin Statului
- Capitolul 5 Instituirea concesiunilor de exploatare
Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la redeventa a proprietarilor suprafețelor cuprinsă în perimetrul concesionat, cînd o atare participare este prevăzută, se regulează după regimul fixat în partea a doua a legii de față.
Acest drept la redeventa se recunoaște numai pentru zacamintele care după legile în vigoare la promulgarea Constituției, erau lăsate la libera și exclusiva dispoziție a proprietarilor suprafeței.
Redeventa atribuită proprietarilor suprafeței prin această lege va fi stabilită după cota prevăzută la clasa respectiva de zăcăminte. Aceasta redeventa se va împărți între toți proprietarii, proporțional cu suprafața fiecărei proprietăți cuprinse în perimetru.
Statul poate lua aceasta redeventa în natura, achitand-o proprietarilor suprafeței cu preț de învoiala.
Constatarea și fixarea prețului redeventei se va face după regulile prevăzute la art. 128 pînă la 131.