Articolul 116
Art. 116 din DECRET nr. 2.294 din 3 iulie 1924 privind Legea minelor
- Partea ÎNTÂIA
- Titlul III
- Capitolul 1 Comasarea şi tinuturi miniere
Drepturile părților care nu au căzut de acord asupra comasarii vor fi stabilite prin justiție.
Dacă în timp de 15 zile de la publicarea deciziunii de comasare nu s-a stabilit un acord între toate părțile care au proprietăți în perimetrul comasat chestiunea va fi supusă judecații unei comisiuni de arbitri.
Comisiunea va fi formată din prim-președintele tribunalului sau președinte ori inlocuitorul lor și doi arbitri aleși de părți.
Cei cuprinși în perimetrul supus comasarii aleg pe cei doi arbitri, prin majoritate, cu vot secret. Alegerea se va face în localul Primăriei comunei respective și va fi prezidata de judecătorul ocolului în care se afla perimetrul. Data alegerii va fi fixată după cererea autorității miniere regionale sau a celor interesați și va fi anunțată prin afișare la primăria comunei cu cel puțin 10 zile înainte. Dacă alegerea nu se poate face, judecătorul va desemna, printr-o încheiere definitivă în termen de cel mult 10 zile, doi arbitri dintre specialiști sau cunoscători ai situației locale.
Comisiunea prezidata de magistrat și asistat de un grefier sau ajutor de grefa va judeca de urgenta, citând părțile și Ministerul Industriei și Comerțului la tribunalul de județ. Ea va stabili drepturile părților asupra parcelelor comasate și modul de exercitare al acestor drepturi. Hotărîrea comisiunii este supusă numai apelului la Curtea de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Apelul poate fi depus și la grefa tribunalului.
Curtea de apel va judeca de urgenta și cu precădere. Deciziunea data fără opoziție este supusă recursului în termen de 20 zile de la comunicare pentru cei absenți. Deciziunea Casatiei se da fără drept de opoziție.
Indemnizația comisiunii de arbitri este în sarcina părții care a cerut comasarea și ea trebuie depusa odată cu cererea de comasare a terenului.
Președintele comisiunii va primi o diurna care va fi fixată de Ministerul de Justiție, iar indemnizația arbitrilor va fi stabilită de președintele comisiunii.