Articolul I
Art. I din NORMĂ nr. 29 din 12 septembrie 2023 pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 19/2021 privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor private
privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 și 880 bis din 14 septembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La se modifică și va avea următorul cuprins:
d) trimestrial, în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate, conform anexei nr. 17;
2. La se introduc două noi litere, literele k^1) și k^2), cu următorul cuprins:
k^1) lunar, în termen de 7 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea, situația privind utilizarea activului personal al participantului în caz de pensionare și invaliditate, conform anexei nr. 1H;
k^2) lunar, în termen de 7 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea, situația privind utilizarea activului personal al participantului în caz de deces, conform anexei nr. 1I;
3. La se modifică și va avea următorul cuprins:
l) săptămânal, în a doua zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii anterioare, situația activelor care acoperă provizionul tehnic, conform anexei nr. 9A.
4. La se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:
k^1) lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, situația activelor administratorului pentru ultima zi calendaristică a lunii anterioare, în formatul prevăzut în anexa nr. 9B;
5. se modifică și va avea următorul cuprins:
Depozitarul întocmește și transmite A.S.F.:
a) trimestrial, în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate, conform anexei nr. 17;
b) săptămânal, în a doua zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii anterioare, situația activelor care acoperă provizionul tehnic, conform anexei nr. 9A;
c) zilnic, până la ora 15.30 a zilei lucrătoare următoare celei pentru care se face raportarea, raportul privind situația valorii activului net și valorii unității de fond pentru fiecare fond de pensii private, conform anexei nr. 3;
d) în termen de două zile lucrătoare după orice modificare, formularul de nominalizare pentru persoanele responsabile și pentru cele care dețin funcții-cheie, conform anexei nr. 7.
6. se modifică și va avea următorul cuprins:
Anexele nr. 1A-1I, 2-4, 5A, 5B, 6A, 6B, 7, 8, 9A, 9B și 10-24 fac parte integrantă din prezenta normă.
7. La anexa nr. 1A, la „Instrucțiuni de completare“, numărul curent 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 4. | Data evaluării soldurilor conturilor individuale | Data evaluării soldurilor conturilor individuale (data ultimei zile lucrătoare a lunii pentru care se întocmește raportul). Corecțiile se efectuează la data constatării erorilor, fără modificarea datelor din istoric. |
8. Anexa nr. 1B se modifică și va avea următorul cuprins:
Situația transferurilor de tip «IN» pentru luna..... anul....
| Codul de comandă | Codul administratorului (IN) | Codul fondului de pensii la care s-a transferat participantul (IN) | Anul | Luna | Codul fondului de pensii de unde s-a transferat participantul (OUT) (TI) | Codul de operațiune | CNP |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 | Col. 8 |
| Valoarea activului personal transferat (TI) | Data încasării disponibilităților (TI) | Data convertirii disponibilităților (TI) | Numărul de unități de fond alocate (TI) | VUAN convertire (TI) | Data VUAN convertire (TI) |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. coloană | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului (IN) | Codul administratorului fondului la care s-a transferat participantul |
| 3 | Codul fondului de pensii la care s-a transferat participantul (IN) | Codul fondului de pensii la care s-a transferat participantul (noul fond de pensii al participantului) |
| 4 | Anul | Anul de raportare |
| 5 | Luna | Luna pentru care se întocmește raportarea |
| 6 | Codul fondului de pensii de unde s-a transferat participantul (OUT) (TI) | Codul fondului de pensii de unde s-a transferat participantul (vechiul fond de pensii al participantului) |
| 7 | Codul de operațiune | Codul operațiunii se completează cu: 200 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de transferul activului personal al participantului de la un alt fond de pensii, în conformitate cu actele normative aplicabile; 201 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de primirea unui activ personal cuvenit în calitate de beneficiar al unui participant al altui fond de pensii, în urma decesului acestuia - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 202 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de primirea unui activ cuvenit în calitate de beneficiar al unui participant al aceluiași fond de pensii, în urma decesului acestuia - se va completa strict pentru beneficiarii participanților decedați care au solicitat comasarea conturilor - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 203 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de primirea activelor rezultate din comasarea de CNP-uri între fonduri de pensii diferite - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 205 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de primirea unor active cu titlul de penalizări de întârziere; 220 - pentru tranzacția de emitere de unități de fond determinată de primirea activului personal al participantului de la un alt fond de pensii, ca urmare a fuziunii dintre două fonduri de pensii; 224 - pentru reflectarea returnării mandatului poștal sau a viramentului bancar în contul DIP pentru plată unică; 266 - pentru situația în care nu există transferuri «IN»; 299 - pentru a raporta alte tranzacții de emitere unități de fond. |
| 8 | CNP | Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operațiunile. Pentru codul 202 se va completa cu CNP-ul beneficiarului. Pentru codul 203 se va completa cu noul CNP. |
| 9 | Valoarea activului personal transferat (TI) | Valoarea activului personal transferat al unui participant, conform extrasului de cont bancar. Pentru codul 224 se completează cu valoarea returnată în contul DIP pentru plată unică. |
| 10 | Data încasării disponibilităților (TI) | Data extrasului de cont aferent încasării disponibilităților ce reprezintă activul personal net transferat. Pentru codul 224 se completează cu data intrării în contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 11 | Data convertirii disponibilităților (TI) | Data la care activul personal al participantului a fost convertit în unități de fond. Pentru codul 224 se completează cu 0 (zero). |
| 12 | Numărul de unități de fond alocate (TI) | Număr de unități de fond alocate ca urmare a convertirii activului personal net al participantului. Pentru codul 224 se completează cu 0 (zero). |
| 13 | VUAN convertire (TI) | VUAN utilizată pentru convertirea activului personal al participantului. Pentru codul 224 se completează cu 0 (zero). |
| 14 | Data VUAN convertire (TI) | Data VUAN utilizată pentru convertirea activului personal net al participantului. Pentru codul 224 se completează cu 0 (zero). |
9. Anexa nr. 1C se modifică și va avea următorul cuprins:
Situația transferurilor de tip «OUT» pentru luna..... anul.....
| Codul de comandă | Codul administratorului (OUT) | Codul fondului de pensii de la care s-a transferat participantul (OUT) | Anul | Luna | Codul fondului de pensii la care s-a transferat participantul (IN) (TO) | Codul de operațiune | CNP |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 | Col. 8 |
| Data cererii | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Numărul de unități de fond anulate (TO) | VUAN convertire (TO) | Data VUAN convertire (TO) | Penalitatea de transfer reținută participantului (TO) |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 |
| Comisioane bancare | Valoarea totală a comisioanelor și penalităților reținute | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) |
|---|---|---|---|
| Col. 15 | Col. 16 = 14 + 15 | Col. 17 | Col. 18 |
| Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea plătită din provizion (TO) | Data virării activului personal în contul de transfer | Data virării în contul bancar al fondului la care se efectuează transferul | Contribuție totală |
|---|---|---|---|---|
| Col. 19 | Col. 20 | Col. 21 | Col. 22 | Col. 23 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului (OUT) | Codul administratorului |
| 3 | Codul fondului de pensii de la care s-a transferat participantul (OUT) | Codul fondului de pensii de la care s-a transferat participantul |
| 4 | Anul | Anul de raportare |
| 5 | Luna | Luna pentru care se întocmește raportarea |
| 6 | Codul fondului de pensii la care s-a transferat participantul (IN) (TO) | Codul noului fond de pensii la care s-a transferat participantul. Acest câmp se completează obligatoriu pentru codurile 301, 304, 311, 320 și, după caz, pentru codurile 399. |
| 7 | Codul de operațiune | Codul operațiunii se completează cu: 301 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de transferul participantului la un alt fond de pensii; 304 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de corecția de CNP-uri (comasări externe de CNP-uri aparținând aceleiași persoane la fonduri de pensii diferite) - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 309 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de anularea soldului pozitiv rămas în contul individual, în situația încetării calității de participant ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de desființare a actului individual de aderare pentru participantul respectiv - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 310 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de anularea soldului pozitiv rămas în contul individual prin decizie a administratorului de desființare a actului individual de aderare în baza constatării încălcării , cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a reclamației participantului - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 311 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de transferul administrativ al participantului la fondul de pensii absorbant ca efect al fuziunii fondurilor de pensii (Se aplică participanților care nu au depus cereri de transfer de la fondul de pensii absorbit spre alte fonduri de pensii, în perioada fuziunii); 314 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de închiderea unui cont asociat cu un CNP care a fost invalidat de instituția de evidență și nu se mai regăsește în Registrul participanților la niciun fond de pensii - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; |
| 320 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de transferul participantului la un alt fond de pensii, ca urmare a procesului de fuziune; 366 - pentru situația în care nu există transferuri «OUT»; 399 - pentru a raporta alte tranzacții de anulare unități de fond. | ||
| 8 | CNP | Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operațiunile. Pentru codul 304 se va completa cu vechiul CNP. |
| 9 | Data cererii | Data primirii documentației complete pentru transferul activului la alt fond de pensii |
| 10 | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Data la care unitățile de fond ale participantului au fost convertite în lichidități |
| 11 | Numărul de unități de fond anulate (TO) | Numărul de unități de fond anulate (TO) |
| 12 | VUAN convertire (TO) | Valoarea VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului |
| 13 | Data VUAN convertire (TO) | Data VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului |
| 14 | Penalitatea de transfer reținută participantului (TO) | Valoarea în lei a penalității de transfer |
| 15 | Comisioane bancare | Se completează cu valoarea comisionului bancar reținut, după caz. |
| 16 | Valoarea totală a comisioanelor și penalităților reținute | Valoarea totală a comisioanelor și penalităților reținute. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. |
| 17 | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea minimă garantată |
| 18 | Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) | Valoarea în lei a sumei totale transferate. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. |
| 19 | Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea în lei a sumei transferate din contul fondului de pensii în contul bancar al fondului la care se efectuează transferul participantului, diminuată cu contravaloarea comisioanelor bancare și a penalității de transfer reținută acestuia, după caz. |
| 20 | Valoarea plătită din provizion (TO) | Valoarea în lei a sumei transferate din contul de provizion al administratorului în contul de transfer al fondului de pensii administrat privat, în aceeași zi în care se efectuează transferul activului personal net al participantului respectiv. |
| 21 | Data virării activului personal în contul de transfer | Data virării activului personal în contul de transfer, conform extrasului de cont |
| 22 | Data virării în contul bancar al fondului la care se efectuează transferul | Data virării în contul bancar al fondului la care se efectuează transferul |
| 23 | Contribuție totală | Se va completa cu valoarea totală a contribuțiilor convertite pentru participant până la data transferului. |
10. Anexa nr. 1E se modifică și va avea următorul cuprins:
Situația contului colector al fondului de pensii pentru luna..... anul......
| Codul de comandă | Codul administratorului | Codul fondului de pensii | Anul | Luna | Sold inițial la începutul perioadei | Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare | Valoarea disponibilului convertit în unități de fond în luna de raportare |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 | Col. 8 |
| Valoarea comisioanelor reținute din contribuțiile brute ale participanților | Valoarea disponibilului neconvertit și restituit | Sold final la sfârșitul perioadei | Din care: | Sume prescrise | |
|---|---|---|---|---|---|
| Sume aflate în termenul legal de convertire | Sume cu vechime mai mare de 2/4 zile lucrătoare de la data încasării lor | ||||
| Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 = 6 + 7 – 8 – 9 –10 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului | Codul administratorului |
| 3 | Codul fondului de pensii | Codul fondului de pensii |
| 4 | Anul | Anul de raportare |
| 5 | Luna | Luna pentru care se întocmește raportarea |
| 6 | Sold inițial la începutul perioadei | Soldul inițial al contului colector, la începutul perioadei, conform documentelor justificative |
| 7 | Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare | Valoarea disponibilului încasat în luna de raportare, conform documentelor justificative |
| 8 | Valoarea disponibilului convertit în unități de fond în luna de raportare | Valoarea disponibilului convertit în unități de fond în luna de raportare, conform documentelor justificative |
| 9 | Valoarea comisioanelor reținute din contribuțiile brute ale participanților | Se va completa cu semnul (–) valoarea diferențelor aferente contribuțiilor negative acoperite de către administrator. |
| 10 | Valoarea disponibilului neconvertit și restituit | Valoarea disponibilului virat eronat și necuvenit fondului de pensii administrat privat, conform documentelor justificative |
| 11 | Sold final la sfârșitul perioadei | Sold final al contului colector, la sfârșitul perioadei, conform documentelor justificative |
| 12 | Sume aflate în termenul legal de convertire | Sume aflate în termenul legal de convertire |
| 13 | Sume cu vechime mai mare de 2/4 zile lucrătoare de la data încasării lor | Sume cu vechime mai mare de 2 zile lucrătoare pentru fondurile de pensii administrate privat, respectiv 4 zile lucrătoare pentru fondurile de pensii facultative de la data încasării lor, după caz, conform documentelor justificative |
| 14 | Sume prescrise | Sume prescrise pentru care administratorul poate face dovada că a informat participanții/beneficiarii al căror activ personal a fost prescris și că în prealabil aceștia nu au solicitat plata sumelor timp de trei ani de la data informării |
11. După anexa nr. 1G se introduc două noi anexe, anexele nr. 1H și 1I, cu următorul cuprins:
Situația privind utilizarea activului personal al participantului în caz de pensionare și invaliditate pentru luna...... anul.....
| Codul de comandă | Codul administratorului (OUT) | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata (OUT) | Anul | Luna | Codul de operațiune | CNP |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 |
| Data cererii | Data transmiterii graficului pentru plată eșalonată | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Numărul de unități de fond anulate (TO) | VUAN convertire (TO) | Data VUAN convertire (TO) | Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 8 | Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 |
| Impozit pe venit | Comisioane bancare | Taxe aferente mandatului poștal | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale suportate de participant (TO) | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 15 | Col. 16 | Col. 17 | Col. 18 = 14 + 15 + 16 + 17 | Col. 19 | Col. 20 = 21 + 22 |
| Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea plătită din provizion (TO) | Data virării activului personal în contul DIP | Modalitatea de plată a activului personal (cont bancar sau mandat poștal) | Data virării în contul bancar al participantului sau în contul bancar al poștei | Data mandatului poștal | Contribuție totală |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 21 = (col. 11 * col. 12) – col. 18 | Col. 22 | Col. 23 | Col. 24 | Col. 25 | Col. 26 | Col. 27 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului (OUT) | Codul administratorului |
| 3 | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata (OUT) | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata |
| 4 | Anul | Anul de raportare |
| 5 | Luna | Luna pentru care se întocmește raportarea |
| 6 | Codul de operațiune | Codul operațiunii se completează cu: 306 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de pensie prin plată unică; 307 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de invaliditate prin plată unică; 316 - pentru operațiunea de închidere a conturilor ca urmare a încheierii perioadei de 12 luni de la data deciziei de pensionare privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 317 - pentru operațiunea de închidere a conturilor ca urmare a încheierii perioadei de 12 luni de la data deschiderii dreptului la pensia de invaliditate - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 321 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de pensie prin plăți eșalonate; 322 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de invaliditate prin plăți eșalonate; 324 - pentru reflectarea plății din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar pentru cazurile de plată pensie și invaliditate; 331 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plată unică ca urmare a deschiderii dreptului la pensie - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 332 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plată unică ca urmare a invalidității - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 333 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plăți eșalonate ca urmare a deschiderii dreptului la pensie - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 334 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plăți eșalonate ca urmare a invalidității - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 366 - pentru situația în care nu există plăți efectuate în lună; 399 - pentru a raporta alte tranzacții de anulare unități de fond. |
| 7 | CNP | Codul numeric personal al participantului se completează pentru toate operațiunile. |
| 8 | Data cererii | Data primirii documentației complete pentru cererea de plată a activului ca urmare a deschiderii dreptului de pensie sau a invalidității. Pentru codul 324 se completează cu data cererii care a fost inițial completată pe codurile de plată 306 sau 307. |
| 9 | Data transmiterii graficului pentru plată eșalonată | Se completează cu data la care s-a transmis graficul pentru plată eșalonată participantului. Se completează pentru codurile de operațiune 321, 322, 333 și 334. |
| 10 | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Data la care unitățile de fond ale participantului au fost convertite în lichidități. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 11 | Numărul de unități de fond anulate (TO) | Numărul de unități de fond anulate (TO). Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 12 | VUAN convertire (TO) | Valoarea VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 13 | Data VUAN convertire (TO) | Data VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 14 | Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) | Se completează, după caz, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 15 | Impozit pe venit | Se completează, după caz, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 16 | Comisioane bancare | Se completează cu valoarea comisionului bancar reținut, după caz. Pentru codul 324 se completează cu comisionul bancar reținut pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 17 | Taxe aferente mandatului poștal | Se completează cu taxele aferente mandatului poștal, după caz. Pentru codul 324 se completează cu taxele aferente mandatului reținute pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 18 | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale suportate de participant | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. Pentru codul 324 se completează cu valoarea totală a taxelor/comisioanelor reținute pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 19 | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea minimă garantată. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 20 | Valoarea totală plătită participantului, din care: (TO) | Valoarea în lei a sumei totale plătite participantului. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. Pentru codul 324 se completează cu noua valoare plătită din contul DIP pentru plată unică aferentă returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 21 | Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea în lei a sumei plătite din contul fondului de pensii în contul participantului sau în contul furnizorului de servicii poștale, conform extrasului de cont, diminuată cu contravaloarea comisioanelor și/sau a taxelor poștale în cazul plăților efectuate prin mandat poștal. Pentru codul 324 se completează cu valoarea mandatului poștal sau a viramentului bancar plătită inițial. |
| 22 | Valoarea plătită din provizion (TO) | Valoarea în lei a sumei transferate din provizionul tehnic constituit de administrator. Pentru codul 324 se completează cu valoarea plătită din provizion pentru mandatul poștal sau a viramentului bancar plătit inițial. |
| 23 | Data virării activului personal în contul DIP | Data virării activului personal în contul DIP, conform extrasului de cont. Se completează pentru invaliditate și deschiderea dreptului la pensie. |
| 24 | Modalitatea de plată a activului personal (cont bancar sau mandat poștal) | Modalitatea de plată a activului personal (cont bancar sau mandat poștal). Pentru cont bancar se folosește «C», iar pentru mandat poștal se folosește «M». În cazul în care participanții dețin certificate de încadrare în grad de handicap conform cărora sunt scutiți de plata impozitului pe venitul din pensii, câmpul se va completa cu «SIC» pentru plata prin cont sau «SIM» pentru plata prin mandat poștal. Se completează pentru invaliditate și deschiderea dreptului la pensie. |
| 25 | Data virării în contul bancar al participantului sau în contul bancar al poștei | Data virării în contul bancar al participantului sau în contul bancar al poștei. Se completează pentru plăți unice în caz de invaliditate și deschiderea dreptului la pensie (codurile de operațiune 306, 307). Pentru codul 324 se completează cu data la care s-a efectuat noua plată din DIP pentru plată unică. |
| 26 | Data mandatului poștal | Data mandatului poștal este data emiterii facturii de către operatorul de servicii poștale, care certifică data operării mandatului poștal către participant. Pentru codul 324 se completează cu data emiterii facturii de către operatorul de servicii poștale, care certifică data operării mandatului poștal către participant aferentă plății returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 27 | Contribuție totală | Se va completa cu valoarea totală a contribuțiilor convertite pentru participant până la data plății. |
Situația privind utilizarea activului personal al participantului în caz de deces pentru luna................. anul.........
| Codul de comandă | Codul administratorului (OUT) | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata (OUT) | Anul | Luna | Codul fondului de pensii la care s-a transferat activul beneficiarului (IN) | Codul de operațiune | CNP 1 participant decedat | CNP 2 beneficiar |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 | Col. 8 | Col. 9 |
| Data cererii | Data transmiterii graficului pentru plată eșalonată | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Numărul de unități de fond anulate (TO) | VUAN convertire (TO) | Data VUAN convertire (TO) | Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 | Col. 15 | Col. 16 |
| Impozit pe venit | Comisioane bancare | Taxe aferente mandatului poștal | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale suportate de beneficiar (TO) | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea totală plătită beneficiarului, din care: (TO) |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 17 | Col. 18 | Col. 19 | Col. 20 = 16 + 17 + 18 + 19 | Col. 21 | Col. 22 = 23 + 24 |
| Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea plătită din provizion (TO) | Data virării activului personal în contul DIP | Modalitatea de plată a activului cuvenit ca urmare a decesului participantului (cont bancar sau mandat poștal) | Data virării în contul bancar al beneficiarului sau în contul bancar al poștei | Data mandatului poștal | Contribuție totală |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 23 = (col. 13 * col. 14) – col. 20 | Col. 24 | Col. 25 | Col. 26 | Col. 27 | Col. 28 | Col. 29 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului (OUT) | Codul administratorului |
| 3 | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata | Codul fondului de pensii din care s-a efectuat plata |
| 4 | Anul | Anul de raportare |
| 5 | Luna | Luna pentru care se întocmește raportarea |
| 6 | Codul fondului de pensii la care s-a transferat activul beneficiarului (TO) | Codul noului fond de pensii la care s-a transferat activul beneficiarului participantului decedat. Se completează doar pentru fondurile de pensii administrate privat. |
| 7 | Codul de operațiune | Codul operațiunii se completează cu: 302 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de transferul unei sume reprezentând beneficii spre un alt fond de pensii (participantul de la id_fp_out a decedat și beneficiarul acestuia aparține fondului id_fp_in) - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 303 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de transferul beneficiilor în cadrul aceluiași fond de pensii (persoana decedată și beneficiarul sunt în registrul aceluiași fond de pensii) - se va completa strict pentru beneficiarii participanților decedați care au solicitat comasarea conturilor - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 308 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de deces prin plată unică; 318 - pentru operațiunea de închidere a conturilor ca urmare a încheierii perioadei de 12 luni de la data decesului - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 323 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata drepturilor de deces prin plăți eșalonate; 324 - pentru reflectarea plății din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar; 335 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plată unică ca urmare a decesului - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 336 - pentru tranzacția de anulare de unități de fond determinată de plata rectificărilor pozitive primite de la instituția de evidență prin plăți eșalonate ca urmare a decesului - aplicabil doar pentru fondurile de pensii administrate privat; 366 - pentru situația în care nu există plăți efectuate în lună; 399 - pentru a raporta alte tranzacții de anulare unități de fond. |
| 8 | CNP 1 participant decedat | Codul numeric personal al participantului decedat. Se completează pentru toate operațiunile. |
| 9 | CNP 2 beneficiar | Codul numeric personal al beneficiarului care a solicitat plata activului cuvenit ca urmare a decesului unui participant. Se completează pentru toate operațiunile. |
| 10 | Data cererii | Data primirii documentației complete pentru cererea de plată a activului cuvenit ca urmare a decesului participantului. Pentru codul 324 se completează cu data cererii care a fost inițial completată pe codurile de plată 308. |
| 11 | Data transmiterii graficului pentru plată eșalonată | Se completează cu data la care s-a transmis graficul pentru plată eșalonată beneficiarului. Se completează pentru codurile de operațiune 323 și 336. |
| 12 | Data convertirii unităților de fond în lichidități | Data la care unitățile de fond ale participantului au fost convertite în lichidități. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 13 | Numărul de unități de fond anulate (TO) | Numărul de unități de fond anulate (TO). Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 14 | VUAN convertire (TO) | Valoarea VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 15 | Data VUAN convertire (TO) | Data VUAN utilizat pentru calculul activului personal al participantului. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 16 | Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) | Se completează, după caz, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 17 | Impozit pe venit | Se completează, după caz, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 18 | Comisioane bancare | Se completează cu valoarea comisionului bancar reținut, după caz. Pentru codul 324 se completează cu comisionul bancar reținut pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 19 | Taxe aferente mandatului poștal | Se completează cu taxele aferente mandatului poștal în situațiile de plată activ personal, după caz. Pentru codul 324 se completează cu taxele aferente mandatului reținute pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 20 | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale suportate de beneficiar | Valoarea totală a taxelor, impozitelor și comisioanelor bancare/taxelor poștale. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. Pentru codul 324 se completează cu valoarea totală a taxelor/comisioanelor reținute pentru plata din contul DIP pentru plată unică a returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 21 | Valoarea minimă garantată (TO) | Valoarea minimă garantată. Pentru codul 324 se completează cu 0 (zero). |
| 22 | Valoarea totală plătită beneficiarului, din care: (TO) | Valoarea în lei a sumei transferate. Se utilizează 2 poziții zecimale, iar ca separator se folosește punctul. Pentru codul 324 se completează cu noua valoare plătită din contul DIP pentru plată unică aferentă returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 23 | Valoarea plătită din fond (TO) | Valoarea în lei a sumei plătite din contul fondului de pensii în contul beneficiarului sau în contul furnizorului de servicii poștale, conform extrasului de cont, diminuată cu contravaloarea comisioanelor și/sau a taxelor poștale în cazul plăților efectuate prin mandat poștal. Pentru codul 324 se completează cu valoarea mandatului poștal sau a viramentului bancar plătită inițial. |
| 24 | Valoarea plătită din provizion (TO) | Valoarea în lei a sumei transferate din provizionul tehnic constituit de administrator. Pentru codul 324 se completează cu valoarea plătită din provizion pentru mandatul poștal sau a viramentului bancar plătit inițial. |
| 25 | Data virării activului personal în contul DIP | Data virării activului personal în contul DIP, conform extrasului de cont |
| 26 | Modalitatea de plată a activului cuvenit ca urmare a decesului participantului (cont bancar sau mandat poștal) | Modalitatea de plată a activului cuvenit beneficiarului (cont bancar sau mandat poștal). Pentru cont bancar se folosește «C», iar pentru mandat poștal se folosește «M». În cazul în care beneficiarii participanților decedați dețin certificate de încadrare în grad de handicap conform cărora sunt scutiți de plata impozitului pe venitul din pensii, câmpul se va completa cu «SIC» pentru plata prin cont sau «SIM» pentru plata prin mandat poștal. |
| 27 | Data virării în contul bancar al beneficiarului sau în contul bancar al poștei | Data virării în contul bancar al beneficiarului sau în contul bancar al poștei. Se completează pentru transfer în contul altui fond de pensii (codul de operațiune 302) și plăți unice în caz de deces (codul de operațiune 308). Pentru codul 324 se completează cu data la care s-a efectuat noua plată din DIP pentru plată unică. Pentru codul de operațiune 302 se completează cu data la care se efectuează plata către contul fondului administrat privat la care beneficiarul este participant. |
| 28 | Data mandatului poștal | Data mandatului poștal este data emiterii facturii de către operatorul de servicii poștale, care certifică data operării mandatului poștal către beneficiar. Pentru codul 324 se completează cu data emiterii facturii de către operatorul de servicii poștale, care certifică data operării mandatului poștal către beneficiar aferentă plății returului mandatului poștal sau a viramentului bancar. |
| 29 | Contribuție totală | Se va completa cu valoarea totală a contribuțiilor convertite pentru participant până la data plății. |
12. La anexa nr. 5B, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) informații privind evoluția numărului de participanți la fondul de pensii;
13. La anexa nr. 5B, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:
h^1) informații în conformitate cu prevederile art. 11 din Regulamentul (UE) 2019/2.088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare, cu modificările și completările ulterioare;
14. Anexa nr. 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
Formular de nominalizare pentru persoanele responsabile și funcții-cheie la data.........................
| Codul entității raportoare | Codul fondului de pensii | Cod anexă raportată | Cod operațiune de nominalizare | Numele | Prenumele |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 |
| Funcția | E-mail CC | Numărul de telefon | Faxul | Numărul de telefon mobil | Data start | Structura organizatorică | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 7 | Col. 8 | Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 | Col. 13 | Col. 14 |
Instrucțiuni de completare
(1) Administratorul completează anexa nr. 7 pentru următoarele persoane:
a) persoanele responsabile cu întocmirea și transmiterea fiecărui raport periodic;
b) persoanele responsabile cu publicarea informațiilor pe pagina de internet a administratorului;
c) membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, după caz;
d) directorii sau membrii directoratului, după caz;
e) fiecare persoană autorizată individual de către A.S.F. pentru exercitarea funcției.
(2) Depozitarul completează anexa nr. 7 pentru următoarele persoane:
a) persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul structurii/structurilor organizatorice în cadrul căreia/cărora se desfășoară activitățile de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii private;
b) persoanele notificate ca înlocuitor al persoanelor care dețin funcții de conducere în cadrul structurii/structurilor organizatorice în cadrul căreia/cărora se desfășoară activitățile de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii private;
c) persoanele responsabile cu întocmirea și transmiterea fiecărui raport periodic;
d) persoană notificată ca înlocuitor al persoanei responsabile cu întocmirea și transmiterea fiecărui raport periodic;
e) persoana responsabilă cu activitatea de depozitare, avizată de către A.S.F.;
f) persoana notificată ca înlocuitor al persoanei responsabile cu activitatea de depozitare, avizată de A.S.F.
(3) După orice modificare a informațiilor raportate, administratorul și depozitarul transmit o nouă anexă cu informații complete și actualizate referitoare la toate persoanele prevăzute la alin. (1) și (2).
(4) Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul entității raportoare | Codul entității raportoare |
| 2 | Codul fondului de pensii | Codul fondului de pensii |
| 3 | Cod scurt | Codul definit pentru fiecare anexă în parte. Pentru raportarea persoanelor care sunt responsabile cu publicarea de informații pe pagina de internet a administratorului se utilizează codul WEB. |
| 4 | Cod operațiune de nominalizare | Se completează, după caz, cu următorul cod: 901 - nominalizare persoană care asigură conducerea activității pentru care se întocmește raportarea către A.S.F.; 902 - nominalizare înlocuitor pentru persoana care asigură conducerea activității pentru care se întocmește raportarea către A.S.F.; 903 - nominalizare persoană responsabilă cu întocmirea și transmiterea raportărilor către A.S.F. 904 - nominalizare înlocuitor persoană responsabilă cu întocmirea și transmiterea raportărilor către A.S.F; 905 - nominalizare persoană cu funcție-cheie, autorizată de A.S.F.; 906 - nominalizare persoană cu funcție-cheie notificată A.S.F.; 907 - nominalizare persoană responsabilă cu activitatea de depozitare, avizată de către A.S.F.; 908 - nominalizare persoană notificată ca înlocuitor al persoanei responsabile cu activitatea de depozitare, avizate de A.S.F.; 909 - definire cont de e-mail centralizator (la acest cont vor fi transmise toate mesajele); 999 - alte nominalizări. |
| 5 | Numele | Nume persoană |
| 6 | Prenumele | Prenume persoană |
| 7 | Funcția | Funcția deținută |
| 8 | E-mail care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact/persoanelor de contact. Se pot utiliza una sau mai multe adrese de e-mail, separate prin virgulă. | |
| 9 | E-mail CC | E-mail CC. Poate fi o adresă de e-mail sau o listă de adrese de e-mail, separate prin virgulă. |
| 10 | Numărul de telefon | Număr de telefon principal care va fi folosit pentru notificarea persoanei de contact. Poate fi o listă de numere de telefon, separate prin virgulă. |
| 11 | Faxul | Număr de fax |
| 12 | Numărul de telefon mobil | Număr de telefon mobil |
| 13 | Data start | Data start de nominalizare. (Mandatul este valabil cu începere din «Data start», inclusiv.) |
| 14 | Structura organizatorică | Structura organizatorică din care face parte persoana responsabilă. |
15. Numărul anexei nr. 9 se modifică și va deveni „Anexa nr. 9A“.
16. După anexa nr. 9A se introduce o nouă anexă, anexa nr. 9B, cu următorul cuprins:
Situația activelor administratorului la data de..................
| Codul de comandă | Codul administratorului | Anul | Luna | Data evaluării | Codul activului |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 |
| Denumire a activului | ISIN | Simbol piață evaluare/sursă evaluare | CUI emitent | Denumirea emitentului/contrapartidei | Codul țării emitentului/contrapartidei |
| Col. 7 | Col. 8 | Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 |
| Codul monedei în care este emis/evaluat activul | Valoarea la zi a activului în moneda în care acesta este emis/evaluat | Valoarea echivalentă în lei a activului | Cantitatea | Prețul unitar de evaluare | Codul monedei în care este achiziționat |
| Col. 13 | Col. 14 | Col. 15 | Col. 16 | Col. 17 | Col. 18 |
| Valoarea totală de achiziție/constituire | Valoarea nominală | Dobândă curentă | Rata dobânzii | Data emisiunii | Data maturității |
|---|---|---|---|---|---|
| Col. 19 | Col. 20 | Col. 21 | Col. 22 | Col. 23 | Col. 24 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului | Codul administratorului |
| 3 | Anul | Anul pentru care se face raportarea |
| 4 | Luna | Luna pentru care se face raportarea |
| 5 | Data evaluării | Se va completa pentru toate codurile de activ pentru ultima zi calendaristica a lunii. |
| 6 | Codul activului | Se va completa pentru toate codurile de activ care au valori de raportare. |
| 7 | Denumirea activului | Se va completa pentru toate codurile de activ cu denumirea activului. |
| 8 | ISIN | Se va completa cu codul ISIN aferent instrumentului financiar. |
| 9 | Simbol piață evaluare/sursă evaluare | Simbolul pieței de la care se folosește prețul pentru evaluarea activelor. Pentru activele achiziționate în ofertă publică primară și care nu sunt încă tranzacționate se va completa cu IPO. Pentru activele evaluate conform cotațiilor furnizate de Bloomberg Finance L.P. se va completa cu BLMG. Pentru activele evaluate conform cotațiilor furnizate de Thomson Reuters - S.A. se va completa cu REUT. Pentru activele evaluate în funcție de o cotație furnizată de o contrapartidă se va completa cu OTC. Câmpul simbol piață se va completa cu N/A în orice alt caz neprevăzut în situațiile anterioare. |
| 10 | CUI emitent | Se va completa cu codul de identificare fiscală din țara emitentului instrumentului financiar. |
| 11 | Denumirea emitentului/contrapartidei | Se va completa cu denumirea emitentului sau a contrapartidei. Se vor aplica regulile de completare de la coloana «cui_emitent» și se va completa cu denumirea emitentului. |
| 12 | Codul țării emitentului | Se va completa cu codul ISO al țării în care este localizat sediul social al emitentului. |
| 13 | Codul monedei în care este emis/evaluat activul | Se va completa cu codul monedei în care este emis/evaluat activul. Se va completa pentru toate activele cu codul monedei în care este emis acel activ/încheiată acea tranzacție. Fac excepție activele care sunt tranzacționate pe mai multe piețe, unde se va trece codul monedei în care este evaluat activul, indiferent de moneda de achiziție. |
| 14 | Valoarea la zi a activului în moneda în care acesta este emis/evaluat | Se va completa cu valoarea la zi a activului în moneda în care acesta este emis/evaluat. Se vor aplica regulile de la coloana nr. 13 «Codul monedei în care este emis/evaluat activul». Se va completa pentru toate activele. |
| 15 | Valoarea echivalentă în lei a activului | Se va completa cu valoarea echivalentă în lei a coloanei «Valoarea la zi a activului în moneda în care acesta este emis/evaluat», în conformitate cu prevederile Normei A.S.F. nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, cu modificările și completările ulterioare. |
| 16 | Cantitatea | Se va completa cu numărul de unități deținute din activul respectiv. |
| 17 | Prețul unitar de evaluare | Se va completa cu prețul de evaluare a activului în unitatea de monedă exprimată în coloana «Codul monedei în care este emis/evaluat activul», pentru o unitate de măsură. Pentru instrumentele financiare cu venit fix se înscrie prețul net. |
| 18 | Codul monedei în care este achiziționat activul | Se va completa cu codul monedei în care este achiziționat activul, indiferent de codul monedei în care este evaluat acesta. |
| 19 | Valoarea totală de achiziție/ constituire | Se va completa cu valoarea totală de achiziție/constituire a activului respectiv. |
| 20 | Valoarea nominală | Se va completa cu valoarea nominală a unei unități de activ. |
| 21 | Dobândă curentă | Se va completa cu valoarea dobânzii acumulate pentru activul respectiv. |
| 22 | Rata dobânzii | Se va completa cu rata dobânzii/cuponului aferente/aferent activului respectiv. |
| 23 | Data emisiunii | Se va completa cu data emisiunii activului respectiv. |
| 24 | Data maturității | Se va completa cu data maturității/scadenței activului respectiv. |
17. La anexa nr. 18, secțiunea „Instrucțiuni de completare “ se modifică și va avea următorul cuprins:
Instrucțiuni de completare
1. Situația tranzacțiilor cu instrumente financiare efectuate de către fondurile de pensii private se completează pentru toate tranzacțiile de vânzare și cumpărare pentru toate codurile de activ tranzacționate.
2. Tranzacțiile OTC includ tranzacțiile OTC realizate cu obligațiuni municipale, corporative, obligațiuni emise de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, obligațiuni emise de organisme străine neguvernamentale, obligațiuni din categoria private equity și obligațiuni emise de societăți de proiect sau participațiile la fondurile de investiții specializate în infrastructură.
3. Depozitele bancare, schimburile valutare și contractele forward nu se includ în raportare.
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului | Codul entității raportoare |
| 3 | Codul fondului de pensii | Codul fondului de pensii |
| 4 | Anul | Anul pentru care se face raportarea |
| 5 | Luna | Luna pentru care se face raportarea |
| 6 | Data raportului | Data pentru care se face raportarea, respectiv ultima zi lucrătoare a perioadei pentru care se face raportarea |
| 7 | Data tranzacției | Se va completa cu data la care a fost realizată tranzacția. |
| 8 | Data decontării tranzacției | Se va completa cu data decontării tranzacției conform documentelor de tranzacționare. |
| 9 | Codul activului tranzacționat | Se va completa cu codul de activ pentru activele tranzacționate. |
| 10 | Denumirea activului tranzacționat | Se va completa cu denumirea activului aferent codului de activ. |
| 11 | CUI emitent | Codul unic de identificare al emitentului |
| 12 | Denumirea emitentului | Se va completa cu denumirea emitentului instrumentului financiar. |
| 13 | ISIN activ tranzacționat | Se va completa cu codul ISIN aferent instrumentului financiar tranzacționat. Se va completa pentru codurile de activ: AP113000, AP121000, AP122000, AP123100, AP123200, AP123300, AP123400, AP123500, AP124110, AP124120, AP124210, AP124220, AP124310, AP124320, AP124410, AP124420, AP124500, AP125000, AP131100 (după caz)^1, AP131200 (după caz), AP131300 (după caz), AP132000, AP133000 (după caz), AP134000 (după caz), AP135000, AP136000 (după caz), AP137000 (după caz), AP171000 (după caz), AP172000 (după caz), AP 173000 (după caz), AP181000 (după caz), AP182000 (după caz), AP183000 (după caz), AP190000 (după caz), AP321300, AP321400, AP322000, AP400000 și AP630000. ^1 După caz - se completează dacă este aplicabil; în caz contrar, câmpul nu se completează. Se referă la toate situațiile în care în instrucțiunile de completare din anexa nr. 4 la normă apare sintagma «după caz». |
| 14 | Tipul tranzacției | Se va completa cu «C» pentru tranzacțiile de cumpărare, cu «I» pentru tranzacțiile de cumpărare cu un instrument care nu se afla în portofoliu la data achiziției, cu «V» pentru cele de vânzare, cu «L» pentru cele de vânzare a întregii cantități deținute din respectivul emitent. |
| 15 | Denumirea contrapartidei/intermediarului tranzacției | Se va completa cu denumirea contrapartidei, în cazul în care aceasta este cunoscută. Când contrapartida nu este cunoscută se va completa cu denumirea intermediarului tranzacției. |
| 16 | Codul țării contrapartidei/ intermediarului tranzacției | Se va completa cu codul țării în care este localizat sediul social al contrapartidei sau al intermediarului, după caz. |
| 17 | Valoarea tranzacției ccy | Se va completa cu valoarea brută a tranzacției în moneda în care a fost efectuată tranzacția. |
| 18 | Valoarea tranzacției RON | Se va completa cu valoarea brută a tranzacției în lei. |
| 19 | Valoarea nominală a tranzacției | Se va completa cu valoarea nominală a tranzacției, după caz. |
| 20 | Dobânda curentă | Se va completa cu dobânda curentă la data decontării tranzacției în moneda în care a fost efectuată tranzacția. Pentru instrumentele care nu sunt purtătoare de dobândă, acest câmp nu se completează. |
| 21 | Codul monedei în care este realizată tranzacția | Se va completa cu codul monedei în care a fost încheiată tranzacția. |
| 22 | Valoarea de achiziție ccy | Se va completa în cazul tranzacțiilor de vânzare (V și L) cu valoarea de achiziție corespunzătoare activelor vândute în moneda în care au fost achiziționate. În cazul instrumentelor cu venit fix se va completa cu valoarea calculată pe baza prețului net. |
| 23 | Valoarea de achiziție RON | Se va completa în cazul tranzacțiilor de vânzare (V și L) cu valoarea de achiziție corespunzătoare activelor vândute în lei. În cazul instrumentelor cu venit fix se va completa cu valoarea calculată pe baza prețului net. |
| 24 | Codul monedei în care au fost achiziționate cantitățile vândute | Se va completa cu codul monedei în care au fost achiziționate cantitățile vândute. |
| 25 | Cantitatea | Se va completa cu numărul de unități tranzacționate din activul respectiv. |
| 26 | Simbol piață | Se va completa cu simbolul pieței pe care a fost efectuată tranzacția; pentru tranzacțiile cu titluri de stat achiziționate în ofertă primară se va completa cu BNR, pentru tranzacțiile cu titluri de stat efectuate pe piața secundară bancară din România se va completa cu SAFIR, pentru tranzacțiile din oferte primare de pe piețe reglementate se va completa cu IPO, pentru tranzacții pe piață nereglementată se va completa cu OTC. Pentru tranzacțiile efectuate pe piețe reglementate se va completa codul MIC, iar pentru tranzacțiile cu titluri de stat care sunt efectuate pe piața bancară din afara României câmpul simbol piață pentru acest tip de tranzacții să fie completat cu EXTERN. |
| 27 | Costurile aferente tranzacției | Se va completa cu valoarea comisioanelor de tranzacționare și/sau decontare suportate de către fond în lei. Se completează pentru fondurile de pensii facultative. |
| 28 | Dividende/Cupoane încasate | Se va completa cu valoarea dividendelor/cupoanelor încasate aferente tranzacțiilor de vânzare proporțional cu cantitatea vândută. Se va completa cu echivalentul în lei la data încasării sumelor. |
18. Anexa nr. 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Raport privind situația salariaților pentru semestrul...... anul.......
| Codul de comandă | Codul administratorului | Anul | Semestrul | Data raportării | Codul de activitate | Timpul de lucru |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 | Col. 5 | Col. 6 | Col. 7 |
| Numărul de salariați raportare precedentă | Numărul de salariați noi | Numărul de salariați pentru care a încetat contractul individual de muncă | Numărul de salariați la data raportării | Observații |
|---|---|---|---|---|
| Col. 8 | Col. 9 | Col. 10 | Col. 11 | Col. 12 |
Instrucțiuni de completare
Câmpurile se completează după cum urmează:
| Nr. crt. | Denumirea câmpului | Descrierea câmpului |
|---|---|---|
| 1 | Codul de comandă | Codul de comandă |
| 2 | Codul administratorului | Codul administratorului |
| 3 | Anul | Anul pentru care se întocmește raportarea |
| 4 | Semestrul | Semestrul pentru care se întocmește raportarea (1 = semestrul I, 2 = semestrul II) |
| 5 | Data raportării | Data ultimei zile lucrătoare a semestrului pentru care se întocmește raportul |
| 6 | Codul de activitate | Codul de activitate se completează cu: 800 - pentru raportarea numărului total de salariați. Pentru acest cod nu se completează câmpul «timpul de lucru»; 801 - pentru persoana autorizată de A.S.F. care îndeplinește funcția de director general; 802 - pentru persoana autorizată de A.S.F. care îndeplinește funcția de înlocuitor director general; 810 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de investiții; 811 - pentru persoana autorizată de A.S.F. care îndeplinește funcția de director de investiții (nu se numără la codul 810); 820 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de control intern; 821 - pentru persoana autorizată de A.S.F. care asigură conducerea structurii de control intern (nu se numără la codul 820); 830 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de administrare a riscurilor; 831 - pentru persoana autorizată de A.S.F. care asigură conducerea structurii de administrare a riscurilor (nu se numără la codul 830); 840 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de audit intern; 841 - pentru persoana notificată către A.S.F. care îndeplinește atribuțiile de audit intern (nu se numără la codul 840); 850 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de actuariat; 851 - pentru persoana notificată către A.S.F. care îndeplinește atribuțiile de actuar (nu se numără la codul 850); 860 - pentru persoanele care îndeplinesc funcții în cadrul activității de IT. Pot exista 2 înregistrări cu același cod de activitate pentru a raporta, pe de o parte, salariații cu timp normal de lucru și, pe de altă parte, salariații cu timp parțial de lucru. Dacă pentru o anumită dată de raportare există coduri pentru care nu se încadrează niciun salariat, aceste coduri se vor completa printr-o înregistrare cu zero pe coloanele: «timpul de lucru», «numărul de salariați raportare precedentă», «numărul de salariați noi», «numărul de salariați pentru care a încetat contractul individual de muncă» și «numărul de salariați la data raportării». |
| 7 | Timpul de lucru | Se va completa cu N pentru salariații cu normă întreagă și P pentru cei cu normă parțială. |
| 8 | Numărul de salariați raportare precedentă | Numărul de salariați existenți la data raportării anterioare |
| 9 | Numărul de salariați noi | Numărul de salariați nou-angajați |
| 10 | Numărul de salariați pentru care a încetat contractul individual de muncă | Numărul de persoane pentru care s-a încetat colaborarea |
| 11 | Numărul de salariați la data raportării | Numărul de salariați existenți la data raportării |
| 12 | Observații | Alte observații, dacă este cazul. Pentru codurile aferente funcțiilor autorizate/notificate, respectiv 801, 802, 811, 821, 831, 841 și 851 se va completa cu numărul și data autorizației A.S.F sau, după caz, se va completa cu numărul și data adresei de notificare transmise către A.S.F. |
19. Anexa nr. 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
Indicații tehnice de raportare
| Anexă | Codul scurt | Formatul de raportare |
|---|---|---|
| 1A | TRANZACTII_CONTRIBUTII | XML |
| 1B | TRANZACTII_TRANSFER_IN | XML |
| 1C | TRANZACTII_TRANSFER_OUT | XML |
| 1D | STRUCTURA_PARTICIPANTI | XML |
| 1E | CONT_COLECTOR | XML |
| 1F | PLATI_ESALONATE | XML |
| 1G | INTRARI_IESIRI | XML |
| 1H | UTILIZARE_PENSIONARE_INVALIDITATE | XML |
| 1I | UTILIZARE_DECES | XML |
| 2 | ACTIVE_OBLIGATII | XML |
| 3 | VAN_VUAN | XML |
| 4 | INVESTITII_DETALIAT | XML |
| 5A | SFA_FOND | PDF editabil |
| 5B | SFA_ADMIN | PDF editabil |
| 6A | RCS_FOND | PDF editabil |
| 6B | RCS_ADMIN | PDF editabil |
| 7 | PERSOANE_RESPONSABILE | XML |
| 8 | BALANTA_ADMIN BALANTA_FOND | XML |
| 9A | ACTIVE_PROVIZION | XML |
| 9B | ACTIVE_ADMINISTRATOR | XML |
| 11 | RAPORT_ACTUARIAL | PDF editabil |
| 13 | PLAN_AUDIT | XML |
| 14 | RAPORT_AUDIT | PDF editabil |
| 15 | RAPORT_CONTROL | PDF editabil |
| 16 | RAPORT_RISC | PDF editabil |
| 17 | RAPORT_RENTABILITATE | XML |
| 18 | SITUATIE_TRANZACTII | XML |
| 19 | SALARIATI | XML |
| 20 | PLAN_RISC | XML |
| 21 | PLAN_CONTROL | XML |
| 22 | RAPORT_PARTICIPANTI | PDF editabil |