Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 855 din 14 septembrie 2023 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrative-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Centura de ocolire Craiova - varianta Sud DN 56-DN 55-DN 6"
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată și în lista imobilelor proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.