Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 648 din 26 septembrie 1969 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei
- Capitolul 2 Atribuţii
Ministerul Justiției are, cu privire la administrația de stat în domeniul justiției și la înfăptuirea justiției, următoarele atribuții:
a) ia, potrivit legii, măsuri de organizare a instanțelor judecătorești și le asigura funcționarea;
b) verifica activitatea administrativă a instalațiilor judecătorești, prin care se asigura buna desfășurare a activității de judecată și punerea în executare a hotărîrilor;
c) organizează studiul practicii judiciare și lucrările de statistica a activității instanțelor judecătorești; sesizează Tribunalul suprem cu problemele de aplicare a legii în privinta cărora considera ca este necesar sa emita decizii de îndrumare;
d) examinează temeinicia și legalitatea hotărîrilor definitive ale instanțelor judecătorești, în vederea exercitării recursului extraordinar de către ministrul justiției.