Articolul 9
Art. 9 din LEGE nr. 181 din 26 iunie 2023 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
- Capitolul IV Sancțiuni și măsuri administrative
(1) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de către contrapartea centrală, denumită în continuare CPC, de către membri ai consiliului de administrație, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere și membri ai directoratului acestora:
a) nerespectarea obligațiilor de a elabora, menține și actualiza planuri de redresare conform art. 9 din Regulamentul (UE) 2021/23;
b) nerespectarea obligației de a furniza toate informațiile necesare pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de rezoluție conform art. 13 din Regulamentul (UE) 2021/23;
c) nerespectarea obligației de a înștiința A.S.F. atunci când CPC este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate prin încălcarea prevederilor art. 70 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 22 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2021/23;
d) nerespectarea obligației de a demonstra, la cererea A.S.F., îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 15 alin. (3) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) 2021/23;
e) nerespectarea obligației de a propune A.S.F., în termen de 4 luni de la data primirii raportului prezentat în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23, posibile măsuri vizând abordarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative identificate în raport, în conformitate cu art. 16 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2021/23;
f) nerespectarea obligației de a propune, în termen de o lună, un plan de conformare la măsurile alternative, cu un interval de timp rezonabil pentru punerea în aplicare a planului, conform art. 16 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/23;
g) nerespectarea măsurilor pe care A.S.F. le-a impus CPC conform art. 16 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2021/23;
h) nerespectarea măsurilor de intervenție timpurie pe care A.S.F. le-a impus CPC conform art. 18 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23;
i) nerespectarea termenului stabilit de A.S.F. conform art. 18 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/23;
j) nerespectarea obligației de a informa A.S.F. fără întârzieri nejustificate și de a explica dacă evenimentul respectiv reflectă deficiențe sau probleme ale respectivei CPC, conform art. 18 alin. (5) din Regulamentul (UE) 2021/23;
k) nerespectarea măsurii de a contacta cumpărători potențiali pe care A.S.F. a impus-o CPC conform art. 18 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2021/23;
l) nerespectarea măsurii impuse de A.S.F. unei CPC aflate în rezoluție de a evalua fiecare contract și de a actualiza soldurile conturilor fiecărui membru compensator, conform art. 29 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/23;
m) nerespectarea obligației de a include în normele sale de funcționare, conform art. 30 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/23, o referire la competența de a reduce obligațiile de plată menționate la art. 30 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23, în plus față de orice mecanisme similare prevăzute în normele de funcționare respective în etapa de redresare, și de a se asigura că se încheie acorduri contractuale care să permită A.S.F. să își exercite competențele în temeiul art. 30 din Regulamentul (UE) 2021/23;
n) nerespectarea măsurilor pe care A.S.F. le-a impus CPC dacă un membru compensator care nu se află în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată nu plătește cuantumul necesar conform art. 31 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/23;
o) nerespectarea măsurii pe care A.S.F. o impune CPC în cazul în care se aplică art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23, conform art. 35 alin. (1) din același regulament;
p) neprezentarea către A.S.F. a analizei cauzelor intrării în dificultate și a unui plan de reorganizare a activității, în termen de o lună de la aplicarea instrumentelor menționate la art. 32 din Regulamentul (UE) 2021/23, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23;
q) nerespectarea obligației de a prezenta un plan modificat, conform art. 38 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2021/23;
r) nerespectarea obligației de a pune în aplicare planul de reorganizare a activității și de a transmite către A.S.F., la cererea acesteia și cel puțin o dată la 6 luni, un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a planului respectiv, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/23.
(2) Constituie contravenții nerespectarea obligațiilor pe care A.S.F. le impune persoanelor fizice și juridice vizate conform art. 48 alin. (1) lit. a), art. 49 alin. (1) lit. e), art. 51 alin. (1) și art. 53 din Regulamentul (UE) 2021/23.
(3) Săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se sancționează de către A.S.F. cu una dintre următoarele sancțiuni contravenționale principale:
a) în cazul persoanelor fizice, prin derogare de la prevederile privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 5.000 lei la 24.000.000 lei sau cu amendă de la 5.000 lei până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul poate fi stabilit;
b) în cazul CPC, prin derogare de la prevederile , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 15.000 lei până la 10% din cifra de afaceri anuală totală realizată de CPC în exercițiul financiar precedent sancționării sau cu amendă de la 15.000 lei până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul poate fi stabilit; în cazul în care CPC este o filială a unei societăți-mamă, cifra de afaceri relevantă este cea care rezultă din situațiile financiare consolidate ale societății-mamă de cel mai înalt rang în exercițiul financiar precedent sancționării.
(4) În cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării nu este disponibilă la data sancționării, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care CPC a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință. Prin an de referință se înțelege anul anterior sancționării.
(5) Prin derogare de la prevederile , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care CPC nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancționării, aceasta va fi sancționată cu amendă de la 15.000 lei la 2.500.000 lei.
(6) În funcție de gravitatea faptei, săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) poate fi sancționată cu următoarele sancțiuni contravenționale complementare:
a) interdicția de a exercita funcții de conducere în cadrul CPC pentru membrii conducerii superioare a unei CPC sau pentru orice altă persoană fizică responsabilă de încălcare pe o perioadă cuprinsă între 90 de zile și 5 ani;
b) retragerea autorizației acordate CPC de către A.S.F.
(7) În cazul constatării unor fapte contravenționale de gravitate redusă, A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative precum:
a) o declarație publică prin care se indică persoana fizică, CPC sau altă persoană juridică responsabilă de încălcare și natura încălcării;
b) o decizie prin care se impune persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia.
(8) Sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (6) se pot aplica distinct sau cumulativ sancțiunilor contravenționale principale prevăzute la alin. (3) .
(9) Măsurile administrative prevăzute la alin. (7) pot fi aplicate distinct, iar măsura administrativă prevăzută la alin. (7) lit. a) poate fi aplicată și împreună cu sancțiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (3) , respectiv la alin. (6) .