Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 23 din 17 decembrie 1971 PRIVIND APĂRAREA SECRETULUI DE STAT ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
- Capitolul 1
Publicarea sau difuzarea prin presa, radio, televiziune sau prin orice alte mijloace a datelor referitoare la planurile de producție, investiții, forte de muncă și mijloace de producție, precum și a datelor referitoare la capacitatile de producție în funcțiune sau perspectiva, altele decît cele cuprinse în statisticile oficiale, se face, de regula, în procente, iar atunci cînd este necesar, și în cifre absolute cu aprobarea scrisă a conducătorilor organelor centrale sau a președinților comitetelor executive ale consiliilor populare județene, respectiv al municipiului București, inclusiv pentru organizațiile socialiste subordonate acestora.
Se interzice scoaterea, difuzarea sau publicarea în străinătate a lucrărilor sau scrierilor de orice fel, care ar putea prejudicia interesele statului român.