Articolul 23
Art. 23 din DECRET nr. 417 din 15 octombrie 1958 pentru luarea unor măsuri în vederea recuperării pagubelor produse organizaţiilor socialiste prin infracţiuni, precum şi pentru executarea pedepsei confiscării averii
Dacă vînzarea nu se poate face din lipsa de cumpărători, terenurile și construcțiile vor fi predate, fără plata, comitetului executiv al sfatului popular pe teritoriul căruia sînt situate, încheindu-se despre aceasta un proces verbal.
În acest caz, se va face o reevaluare a terenurilor și construcțiilor în condițiile prevăzute de instrucțiunile Ministrului Finanțelor.
Din suma reprezentând despăgubirile civile acordate se scade suma la care terenurile și construcțiile au fost reevaluate, iar dacă suma la care s-au reevaluat bunurile este mai mare decât despăgubirile, modul de lichidare a diferenței se va stabili de asemenea prin instrucțiunile prevăzute de alineatul precedent.